Acasă > Top News > Iftime s-a decis asupra noului antrenor: Mâine îl numim / Cu mai puțini bani

Iftime s-a decis asupra noului antrenor: Mâine îl numim / Cu mai puțini bani

Iftime s-a decis asupra noului antrenor: Mâine îl numim / Cu mai puțini bani

FC Botoșani s-a despărțit la începutul săptămânii de Leo Grozavu după ce a pierdut și matematic orice șansă de a se mai califica în play-off. Cum s-a întâmplat de mai fiecare dată, deși s-a vehiculat și numele unui antrenor din Andorra, ca de obicei clubul a apelat la un tehnician care i-a mai pregătit pe roș-alb-albaștri.

 

 

”Cu mai puțini bani, eu zic că putem ține echipa în Liga 1, dacă nu, asta e, nu o mai ținem”

 

 

După ce l-a făcut în toate felurile pe Marius Croitoru, omul de afaceri intrat de doi ani și în politică a realizat, mai nou, că ar fi numai bun pentru echipă.

 

Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani

„Am vorbit mai mult cu Marius Croitoru, care este o soluție bună, mai ales în condițiile noastre, cu bugetul, să promovăm și copiii. Cu mai puțini bani, eu zic că putem ține echipa în Liga 1, dacă nu, asta e, nu o mai ținem”.

 

Acesta a dezvăluit la DigiSport Matinal că a discutat personal cu Marius Croitoru și că fostul mijlocaș va prelua formația după meciul cu Petrolul, de astăzi.

 


”Marius a avut 3-4 oferte, după mine extraordinare, apoi nu știu ce a făcut”

 


Tehnicianul care locuiește la Bacău a câștigat astfel cursa cu Otger Canals, antrenorul liderului din Andorra, Inter d’Escaldes.

 

Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani

„Mâine îl numim pe antrenor. Pe spaniol l-au urmărit din asociația mea, e pe primul loc în Andorra și nu vine acum, din vară poate veni. Eu caut acum un om care să știe rețeta noastră. Croitoru, știți, că trei ani am jucat cel mai frumos fotbal cu el și făceam 42 de puncte. A plecat, ne-am scăldat într-o zonă de lipsă de rezultate. Acum ce să facem cu el? Vine, e și flămând, nu are oferte, flămând de fotbal, are licență PRO. Ultima oară a plecat de la mine din cauza licenței. Am o slăbiciune pentru el pentru că știu cât fotbal știe și cât e de devotat. Marius a avut 3-4 oferte, după mine extraordinare, apoi nu știu ce a făcut.”

 

Înaintea ultimei etape din sezonul regulat FC Botoșani ocupă locul 8 în  SuperLigă. 
 

Karma de la fotbal la brânză: Antrenorul dat afară de la Botoșani după o salvare miraculoasă, a calificat Argeșul în play-off în dauna FCSB-ului lui nea Gigi

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare