Serialul fenomen „Bridgerton” a fost surclasat în clasamentul Netflix al celor mai urmărite show-uri TV din țara noastră.
„Bridgerton” s-a bucurat de o popularitate uriașă și anul acesta, atât pe plan mondial, cât și în România, grație sezonului 4, însă o serie inspirată tot dintr-o carte a reușit să cucerească publicul din țara noastră din prima zi în care a fost lansată.
Este vorba despre producția „Vladimir”, o adaptare după provocatorul roman de debut al Juliei May Jonas, fiind la acest moment clasat pe primul loc în topul celor mai urmărite seriale din România pe Netflix, potrivit datelor Flix Patrol din 6 martie.
Pe plan mondial, „Vladimir” se clasează pe locul secund în clasamentul care urmărește evoluțiile producțiilor Netflix din peste 160 de țări unde serviciul de streaming este activ.
O parte din adaptare și mai multe episoade au fost scrise chiar de către scriitoarea americană în vârstă de 45 de ani, al cărui roman omonim a fost numit una dintre cele mai bune cărți din anul 2022 de mai multe instituții media de pe Ocean, precum Time Magazine, The Washington Post și NPR.
Însă serialul nu prezintă în totalitate ce este descris în roman și aduce câteva modificări intrigii, notează Entertainment Weekly.
Cu toate acestea, producția păstrează o combinație de comedie neagră și observații acide despre viața academică și relațiile personale, notează The Guardian.
Revista ELLE apreciază că „toată lumea va vorbi” despre serialul „Vladimir” iar criticii îl aclamă, dând de înțeles că nu trebuie ratat.
Sursa https://www.hotnews.ro