Fosta șefă a județului, mulțumiri publice pentru Doina Nacu: Rămân recunoscătoare pentru tot ce am construit împreună

 

Doina Nacu care ocupa temporar funcția de director executiv la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a fost eliberată de șefii CJ. Practic nu i s-a mai prelungit perioada de interimat

 

La conducerea instituției a fost numită Cristina Bulgaru care este soția primarului PNL de la Răchiți, Florin Bulgaru. 

 

Într-o postare pe rețelele de socializare, fostul președinte al Consiliului Județean, Doina Federovici, a transmis un mesaj de mulțumire către Doina Nacu. 

 

Redăm mai jos integral mesajul transmis: 

 

Sunt oameni care trec prin viața noastră și lasă urme adânci, frumoase, de neșters! Pentru mine, unul dintre acești oameni este Doina Nacu – un om de suflet, o prietenă adevărată și un profesionist care, timp de aproape 8 ani, a pus inima în tot ceea ce a făcut la DGASPC Botoșani.

 

Nu a fost doar un director executiv, ci un sprijin real pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități. Împreună, în echipa faptelor bune, am reușit să schimbăm vieți și să aducem lumină acolo unde era nevoie de speranță. Am reușit să transformăm vise în realitate. 

Pas cu pas am construit proiecte pentru cei mici și le-am oferit șansa la o copilărie în adevăratul sens al cuvântului, prin rețeaua de asistenți maternali și noile case familiale. Așa au apărut căsuțele „Hensel” și „Gretel” și Centrul de zi „Sfântul Nicolae” Trușești sau „Cuore” și „Dumbrava minunată” de la Pomârla. Am deschis porțile Centrului de tranzit pentru tinerii care trebuiau să părăsească sistemul de protecție, am modernizat apartamentele din Dorohoi și am reușit să dotăm toate serviciile sociale din cadrul Direcției. 

 

De asemenea, în această frumoasă echipă, am construit locuințe protejate pentru adulți, am creat centre de zi pentru persoane cu dizabilități și am început să modernizăm Centrul de servicii și recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoanele adulte cu dizabilități, astfel încât să nu lăsăm pe nimeni în urmă.

 

 Sunt doar câteva dintre proiectele prin care Doina Nacu a făcut din DGASPC Botoșani un etalon la nivel național. 

 Poate că pentru unii acestea sunt doar clădiri sau proiecte, dar pentru mine și pentru tine, Doina, ele înseamnă suflete atinse, copii care au găsit o familie, tineri care au primit o șansă, vârstnici care trăiesc cu demnitate și persoane cu dizabilități care au acum sprijinul de care aveau nevoie.

 

Doina Nacu putea să continue la conducerea instituției, dar președintele Consiliului Județean, fără să aibă vreun reproș la adresa activității sale, a decis să nu-i mai prelungească mandatul.

Doina, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru județul nostru, pentru curaj, pentru perseverență și pentru prietenia pe care mi-ai arătat-o. Rămân recunoscătoare pentru tot ce am construit împreună și sunt convinsă că roadele muncii tale vor rămâne ca o moștenire de suflet pentru Botoșani.

Oamenii buni fac lucruri bune, iar tu ai demonstrat asta în fiecare zi!

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025