O firmă de transport din Botoșani a intrat în insolvență, după ce Tribunalul Botoșani a decis deschiderea procedurii generale în cazul societății Ovi Speed Truck SRL.
Hotărârea a fost pronunțată pe 19 octombrie 2026.
Compania promovează servicii de transport agabaritic, transport de mari dimensiuni, transport național și internațional, soluții logistice și mecanică pentru camioane.
În materialele sale publicitare, firma invocă peste 25 de ani de experiență, deși societatea Ovi Speed Truck SRL a fost înființată abia în 2018.
Instanța a desemnat provizoriu firma Trust SPRL în calitate de administrator judiciar, cu un onorariu de 2.000 de lei pe lună. Acesta va analiza situația societății și va întocmi un raport privind cauzele care au dus la apariția insolvenței.
Potrivit datelor financiare furnizate, Ovi Speed Truck SRL a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 6 milioane de lei, dar și o pierdere de peste 837.000 de lei. În același an, compania avea 14 angajați.
Creditorii pot depune cererile de admitere a creanțelor până la 3 decembrie 2026. Tribunalul urmează să analizeze evoluția procedurii, iar intrarea în faliment nu a fost dispusă prin această hotărâre.