Într-o zi dedicată naturii și implicării comunitare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Botoșani și structura Grădinița Nr. 20 și Creșa ANL au desfășurat o amplă acțiune ecologică în cadrul Proiectului „ECO Provocarea – Protecția Mediului”, parte integrantă a programului național „Adoptă un Copac” implementat de Asociația Viitor Plus, cu sprijinul OMV Petrom.
Sub deviza „Plantăm fapte bune pentru un viitor verde”, preșcolarii, cadrele didactice și părinții s-au unit într-un gest plin de semnificație – plantarea a 600 de puieți de Fag și Gorun în zonele strada Pacea – versant Cornișa și zona ANL Cişmea, contribuind la regenerarea spațiilor verzi urbane.
Acțiunea a fost posibilă datorită colaborării dintre unitatea de învățământ amintită și Primăria Municipiului Botoșani, prin Direcția Servicii Publice – Serviciul Spații Verzi, ai căror specialiști au oferit sprijin logistic și tehnic pentru buna desfășurare a activității.
Copiii au învățat că fiecare gest pentru natură contează. Lecțiile verzi încep cu faptele mici și sincere.
La acțiune au participat toate echipele de educatoare împreună cu grupa de preșcolari.
„A fost o activitate tare plăcută și plină de sens! O recomand tuturor tinerilor — să o pună în practică, să se implice și să descopere cât de frumos este să contribui la protejarea naturii. Educația pentru mediu este și va rămâne una dintre cele mai importante lecții ale prezentului. Mă bucur nespus că am avut încurajare, sprijin și deschidere din partea tuturor, iar copiii s-au dovedit receptivi, curioși și implicați. Generațiile actuale de copii ne arată, prin entuziasmul lor, că iubirea pentru natură se cultivă prin fapte și prin exemple. Mulțumim celor care au fost alături de noi și au contribuit la crearea acestui interes frumos pentru educația ecologică și de mediu. Este datoria noastră să conștientizăm valoarea mediului în care trăim și importanța aerului pe care îl respirăm”, a transmis Lavinia Leonte, profesor
De asemenea, au fost adresate mulțumiri întregului colectiv de cadre didactice, părinților implicați, partenerilor instituționali și autorităților locale care au susținut cu drag această inițiativă. Împreună, demonstrăm că educația ecologică înseamnă responsabilitate, grijă și iubire pentru planeta pe care trăim.
Pentru un viitor mai verde, pentru o copilărie în armonie cu natura!
Reprezentanții unității de învățământ își doresc ca aceste activități să devină inspirație pentru toți — mici și mari — , iar îndemnul este simplu „să protejăm, să plantăm și să iubim planeta care ne oferă viață!”