Elisabeta Lipă contraatacă: Deranjează că am premiat bucătari, ospătari... Îmi vine să plâng!

Elisabeta Lipă, 61 de ani, deputată PSD și președinta Federației Române de Canotaj, a reacționat după finalizarea raportului Curții de Conturi, care a concluzionat că aproape 500.000 de euro au fost distribuiți ilegal în Federația pe care o conduce.

 

Raportul Curții de Conturi

 

Marți, GSP.ro a prezentat concluziile raportului Curții de Conturi asupra banilor publici pe care i-au primit angajați ai Federației Române de Canotaj, ca urmare a rezultatelor de la precedentele două ediții ale Jocurilor Olimpice.

 

 

Concluzia a fost că 492.800 de euro au fost acordați personalului din cadrul Federației de Canotaj, fără să existe cadru legal în acest sens. După Jocurile Olimpice din 2021, 89.600 de euro a încasat chiar Elisabeta Lipă, președinta Federației.

 

Miercuri, Federația de Canotaj s-a apărat astfel: „Întreaga activitate de premiere, precum și toate procedurile administrative asociate, au fost derulate strict în litera și spiritul legii, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1447/2007”.

 

În respectivul act normativ este specificat că „personalul din cadrul federațiilor sportive naționale, care a contribuit la clasarea sportivilor pe locurile I - VI la jocurile olimpice, poate beneficia de premii la încheierea fiecăreia dintre aceste competiții”, dar inspectorii Curții au judecat că cei recompensați „nu au avut stabilite atribuții care să justifice contribuția la obținerea performanțelor sportive și nici criterii care au stat la baza premiilor propuse”.

 

 

Au primit bonusuri de performanță angajați precum „consultant/expert sportiv, director complex sportiv, contabil, referent, îngrijitor, muncitor, paznic, bucătar, ospătar, fochist”, dar cele mai mari sume le-au revenit contabilului-șef (86.800 euro) și unui consultant (100.000). Cei cu meserii „la firul ierbii” au beneficiat de prime cuprinse între 200 și 10.000 de euro.

 

 

Reacția deputatei 

 

În contextul acestor acuzații, Elisabeta Lipă a ieșit public și spune că respectivele meserii „sunt bagatelizate”.

 

„Este foarte trist ce se întâmplă. Toate aceste atacuri la adresa Federației Române de Canotaj și, implicit, a mea... Probabil că deranjează și că am intrat în politică, dar eu am intrat în politică tot pentru sport, nu din alte motive.

Având în vedere că am trecut prin toate etapele: sportivă la cel mai înalt nivel, președinte de club, președinte de Federație, cunoscând toate problemele cu care se confruntă sportul, cred că am o obligație morală să fac acest pas, având în vedere că sportul se confruntă cu foarte multe neajunsuri.

 

Vă spun sincer: nu mi-am propus să nu respect legea. Acest HG, 1447, este Biblia noastră. Noi, aici, cheltuim bani, avem alocate sume de bani pentru masă, pentru casă, avem bareme fixe pentru care nu poți să treci. Bareme de suplimente, de medicație, de arbitraj, de premieri. Toată lumea respectă acest HG.

Că deranjează că a premiat Federația Română de Canotaj bucătari, ospătari... Acești oameni, aveți cuvântul meu de onoare... Îmi vine să plâng la cum sunt marginalizate aceste meserii vitale pentru performanță! El opt ore trebuie să gătească, să stea la muncă. Dar programul sportivului nu este de opt ore.

Vara, când este foarte cald, ei trebuie să vină la ora 5 dimineață, să gătească, ca sportivul să iasă devreme la antrenament, din cauza căldurii. Nu au sâmbete, duminici, orele suplimentare nu le sunt plătite, nu pot să-și ia libere pentru că sunt puțini ca număr și nu au înlocuitori.

 

Sunt atât de multe probleme încât cred că trebuie să dai dovadă de ură la adresa acestor oameni, la adresa acestor meserii, ca să poți să bagatelizezi aceste profesii. Eu sunt mândră, sunt mândră că am putut să-i ajut! O dată la 4 ani, acești oameni sunt recompensați dacă există performanță. Dacă nu există performanță, acești oameni nu sunt recompensați”, a spus Lipă, acum deputată, la emisiunea „Sport Report” de la Radio Gold FM.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Zeci de elevi de la Botoșani au primit vizita jandarmilor

Redacția Botoșăneanul

Dec 11, 2025