Numărul unic național 119 este destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului. Și au fost sute de apeluri preluate la Botoșani de specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în cursul anului 2024.
Mai exact, au fost 700 de apeluri preluate efectiv de angajații acestei structuri din cadrul DGASPC. Unul din acestea venea din partea unui copil care a fost lăsat singur acasă împreună cu fratele lui. Mama lui nu ar fi ajuns la timp la domiciliu întrucât ar fi pierdut autobuzul, iar micuții s-ar fi speriat.
Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani
Concret, la nivelul Serviciului Social Telefonul Copilului în perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2024 s-au înregistrat:
În 42 de situații, echipa mobilă de intervenție s-a deplasat în teren pentru evaluare.
Numărul unic național 119 poate fi apelat de către copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, dar și de părinții, rudele și cadrele didactice ale acestora sau orice altă persoană care are cunoștințe despre astfel de cazuri.
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile