Deputatul Alexandrin Moiseev: Procedura de acordare a cetățeniei române trebuie să devină rapidă, transparentă și predictibilă

Deputatul de Botoșani, Alexandrin Moiseev, atrage atenția asupra activității Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) și dificultății cu care sunt soluționate dosarele. 
 

 

Extinderea termenului de soluționare a dosarelor de la 5 luni la 2 ani, conform prevederilor adoptate în acest an, cu posibilitatea unei prelungiri suplimentare de 6 luni, reprezintă, potrivit acestuia, 'o măsură de criză care indică probleme structurale serioase la nivelul instituției'.

'Schimbarea termenului legal nu rezolvă automat întârzierile. Cetățenia română nu trebuie să devină un proces birocratic fără sfârșit. Oamenii au dreptul la un răspuns într-un timp rezonabil, iar statul are obligația să ofere predictibilitate și respect pentru cei care depun dosare', a declarat deputatul Alexandrin Moiseev.

Parlamentarul de Botoșani subliniază că introducerea obligativității cunoașterii limbii române și creșterea rigurozității evaluării sunt măsuri corecte și extrem de necesare. 'Verificarea limbii române este necesară pentru protejarea identității și a valorilor naționale, dar această procedură trebuie susținută prin investiții în personal, digitalizare și infrastructură.', a precizat acesta.

Deputatul Alexandrin Moiseev solicită ANC să prezinte public numărul actual de dosare aflate în lucru, capacitatea reală de procesare și durata medie de soluționare, pentru a elimina incertitudinea cu care se confruntă solicitanții.

 

 'Cetățenia română este un drept fundamental pentru cei îndreptățiți să o primească și un act de responsabilitate pentru stat. Este nevoie de transparență, eficiență și un plan pe termen lung, astfel încât să evităm un nou blocaj administrativ în anii următori', a subliniat parlamentarul.

(comunicat Alexandrin Moiseev)

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Hermannstadt a anunțat noul antrenor al echipei

Redacția Botoșăneanul

Dec 10, 2025