„Regret că nu este de față și viitorul președinte al Consiliului Județean, pentru că mi-aș fi dorit să-i adresez direct câteva cuvinte cu ocazia acestui moment important în care are loc transferul voinței cetățenilor către cei care urmează să îi reprezinte. Din punctul meu de vedere, prezența la acest eveniment este, în primul rând, o formă de respect față de cetățenii care te-au votat și ți-au acordat încrederea. Și tocmai despre această încredere pe care ne-au acordat-o botoșănenii și dânsului și nouă tuturor, care ne aflăm în această sală, aș fi vrut să-i vorbesc dlui viitor președinte al Consiliului Județean care își va prelua portofoliul din septembrie”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile