China intervine în toiul crizei legate de Groenlanda cu un avertisment

Beijingul a avertizat luni Statele Unite să nu mai folosească „așa-zisa amenințare a Chinei” ca pretext pentru acțiunile militare americane în străinătate. China a respins astfel afirmația președintelui Donald Trump, potrivit căreia țara asiatică reprezintă…

 

Beijingul a avertizat luni Statele Unite să nu mai folosească „așa-zisa amenințare a Chinei” ca pretext pentru acțiunile militare americane în străinătate. China a respins astfel afirmația președintelui Donald Trump, potrivit căreia țara asiatică reprezintă o amenințare la adresa Groenlandei, scriu CNN și Sky News.

„Îndemnăm SUA să înceteze să mai folosească așa-numita «amenințare chineză» ca pretext pentru a obține avantaje egoiste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Guo Jiakun, în cadrul unei conferințe de presă la Beijing, rugat să comenteze chestiunea insulei arctice.

Critica Beijingului vine în contextul în care președintele american a afirmat sâmbătă, într-o postare lungă pe rețeaua sa de socializare, că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru a contracara amenințările Chinei și Rusiei în Arctica și pentru a dezvolta ceea ce el a numit „Cupola de Aur”, menită să protejeze America de Nord de rachetele balistice.

„China și-a exprimat poziția cu privire la Groenlanda în multiple ocazii. Dreptul internațional, susținut de scopurile și principiile Cartei ONU, este fundamentul ordinii internaționale actuale și trebuie respectat”, a insistat Guo Jiakun.

Donald Trump a insistat în repetate rânduri că nu se va mulțumi cu nimic mai puțin decât proprietatea asupra Groenlandei, un teritoriu autonom al Danemarcei, bogat în resurse naturale și poziționat strategic. El a afirmat că, dacă Statele Unite nu vor prelua controlul asupra Groenlandei, atunci Rusia sau China o vor face.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare