O botoșăneancă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în custodia poliţiei, considerat suspect în cazul crimei. Botoşăneanca era logodită şi lucra într-o farmacie.
Comunitatea locală este în stare de șoc după ce o româncă, identificată drept Loredana Morosanu, în vârstă de 48 de ani, a fost găsită moartă în această dimineață într-o locuință din Finglas, scrie observatornews.ro
Polițiștii irlandezi au intervenit în urma unei sesizări privind un incident pe Melville Terrace, în această dimineață, la scurt timp după ora 4:30, unde au descoperit trupul neînsuflețit al femeii.
Trupul neînsufleţit a fost ridicat de la fața locului, iar zona a fost securizată pentru efectuarea unor cercetări criminalistice suplimentare. Autopsia urmează să aibă loc mâine. Se crede că femeia a avut parte de o moarte violentă.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost arestat în această dimineață, în jurul orei 11:00, în legătură cu moartea femeii și se află în continuare în custodia poliției irlandeze. Din informațiile disponibile, Loredanu Morosanu locuia pe Melville Terrace de puțin timp și era originară din orașul Botoșani, România.