Botoșănean ars pe mâini și față, a încercat să aprindă focul cu benzină – VIDEO 

Un bărbat din localitatea Grivița, comuna Cordăreni, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. 

Incidentul s-a produs în această seară. 

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

 

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce proprietarul a încercat să aprindă focul folosind benzină. Bărbatul, în vârstă de 75 de ani, a suferit arsuri la față și mâini, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Pentru evitarea unor astfel de evenimente vă recomandăm să nu aprindeți focul cu benzină, gaz sau motorină! Vă puneți viața în pericol, dar și lucrurile pentru care ați muncit de-a lungul timpului. 

 

Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii. 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov