Acasă > Stiri Botosani > Beat criță, a provocat un accident și a ajuns în arest: Alcoolemie uriașă pentru un șofer din Botoșani – VIDEO 

Beat criță, a provocat un accident și a ajuns în arest: Alcoolemie uriașă pentru un șofer din Botoșani – VIDEO 

retinut de politie

Un bărbat de 52 de ani din comuna Vârfu Câmpului a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat băut la volan, a provocat un accident rutier și a fost depistat cu o alcoolemie extrem de ridicată.

 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, incidentul s-a produs în data de 7 iulie, pe un drum public din comuna Vârfu Câmpului.

 

Din cercetările efectuate a reieșit că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un autoturism care circula regulamentar, pe același sens de deplasare.

 

Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare avansată de intoxicație alcoolică.

 

Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Șoferul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.