Acasă > Stiri Botosani > Atac „absolut inuman” în Sumî: O bombă rusească a lovit în plin un bloc de 9 etaje / Oameni prinși sub dărâmături

Atac „absolut inuman” în Sumî: O bombă rusească a lovit în plin un bloc de 9 etaje / Oameni prinși sub dărâmături

Atac „absolut inuman” în Sumî: O bombă rusească a lovit în plin un bloc de 9 etaje / Oameni prinși sub dărâmături

O lovitură aeriană rusească a vizat vineri seară o zonă rezidențială din Sumî, nordul Ucrainei, unde un bloc a fost distrus parțial. Doi oameni au murit și alți opt au fost răniți, anunță autoritățile ucrainene. Bomba aeriană ghidată de ruși a căzut între etajele trei și patru ale clădirii, a provocat incendii și a blocat …

 

O lovitură aeriană rusească a vizat vineri seară o zonă rezidențială din Sumî, nordul Ucrainei, unde un bloc a fost distrus parțial. Doi oameni au murit și alți opt au fost răniți, anunță autoritățile ucrainene.

Bomba aeriană ghidată de ruși a căzut între etajele trei și patru ale clădirii, a provocat incendii și a blocat locatari sub dărâmături, potrivit News.ro, care citează Kyiv Post.

De asemenea, deflagrația a avariat cel puțin patru blocuri de locuințe din districtul Kovpakivskîi al orașului Sumî.

În urma atacului, două persoane şi-au pierdut viaţa. Victimele erau angajate în cadrul Comitetului Executiv al Consiliului Municipal, a anunțat primarul Artem Kobzar. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani și o femeie de 45 de ani.

Alte patru persoane, inclusiv un băiat de 7 ani, au fost scoase în viață de sub dărâmături de către echipele de salvare. Bilanțul răniților este, în total, de opt persoane, printre care se află și doi copii.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro