Andrei, adolescentul din Botoșani care i-a impresionat pe polițiști în timpul unui control – VIDEO 

Polițiștii botoșăneni s-au întâlnit cu Andrei, un tânăr de 16 ani din Botoșani, care cunoștea foarte bine regulile privind circulația trotinetelor electrice.

 

Adolescentul a fost apreciat pentru comportamentul său responsabil în trafic.

 

Totul s-a întâmplat în timpul unui control în trafic printre persoanele care utilizează trotinetele drept mijloc de transport. 

 

Principalele reguli pe care utilizatorii trotinetelor electrice trebuie să le respecte sunt:

 

  • Trotineta electrică poate fi condusă doar de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani;
  • Deplasarea se face numai pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora, pe partea carosabilă, doar acolo unde viteza maximă admisă este de cel mult 50 km/h;
  • Este interzis transportul pasagerilor pe trotinetă;
  • Utilizatorii trebuie să poarte echipament de protecție, în special casca de protecție;
  • Este interzisă folosirea telefonului mobil sau a altor dispozitive care pot distrage atenția în timpul deplasării;
  • Trotinetele electrice trebuie să fie echipate corespunzător, cu sistem de frânare eficient, lumini și elemente reflectorizante, vizibile pe timp de noapte.
  •  
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare