Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au început la ora 12:00 în Centrul Istoric al municipiului.
După ce s-a dat onor Gărzii Militare, a fost intonat Imnul Național al României. Iar în aceste momente este oficiat un scurt ceremonial religios.
Slujba este oficiată de Părintele Nichifor Botoșăneanul alături de un sobor de preoți.
Vor urma apoi discursuri, depuneri de coroane și defilarea militarilor. Așa cum Botoșăneanul a anunțat deja, prezența la eveniment este una extrem de numeroasă.
Reamintim că de la ora 13:00, instituțiile MAI își prezintă tehnica de intervenție în parcarea Elvila.
Revenim cu mai multe detalii pe parcursul zilei de la eveniment