Daniel Coroamă, actualul inspector-şef al instituţiei de control care gestionează activitatea de control silvic şi cinegetic în cinci judeţe – Suceava, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Botoşani, a participat la concurs, avându-i drept contracandidaţi pe o parte dintre subordonaţi, dar şi personal silvic din alte structuri.
Ocuparea funcţiei de inspector-şef al Gărzii Forestiere Suceava, instituţie înfiinţată destul de recent, prin transformarea vechiului ITRSV, a declanşat o adevărată „vânătoare”, nouă persoane înscriindu-se în cursă, atrase de importanţa postului, dar şi de salariul motivant, de aproximativ 7.500 de lei.
Luni a avut loc proba scrisă a concursului, la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, şapte persoane prezentându-se, din cele nouă înscrise.
Rezultatul probei scrise din data de 6 iunie şi cel al interviului, neprogramat încă, vor duce la desemnarea conducerii acestei importante instituţii silvice de control, cea mai mare din ţară, după numărul de angajaţi (94, din care 86 personal silvic) şi suprafaţa care trebuie gestionată. Sursă: monitorulsv.ro
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024