Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că o companie din România, Cobrex Trans, va opera zboruri de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava către două noi destinaţii externe.
Acestea vor fi către Spania (Madrid), şi Italia, la Verona. Gheorghe Flutur a precizat că în momentul de faţă se apropie de finalizare discuţiile cu cei de la Cobrex Trans pentru noile curse aeriene care ar putea să fie operaţionale din această primăvară.
„Mă bucur să pot aduce veşti foarte bune despre Aeroportul Suceava, chiar acum la început de an. După cum spuneam, suntem în discuţii pentru introducerea de noi zboruri de pe Aeroportul Suceava. Foarte multe solicitări au venit de-a lungul timpului din partea celor din Diaspora care ne-au cerut zboruri spre Spania. Pot să spun că acest lucru se va întâmpla chiar în această primăvară. Este o nouă premieră pentru aeroportul sucevean”, a spus preşedintele CJ Suceava pentru Monitorul de Suceava.
El a precizat că noile zboruri, Suceava - Madrid (Spania) şi Suceava - Verona (Italia) vor avea fiecare două curse frecvente pe săptămână. Compania va opera cele două curse cu o aeronava de tip Boeing 737 -300 cu 148 de locuri. Mai mult, Gheorghe Flutur a spus că în zilele de operare a zborurilor va fi realizată şi o cursă internă către Bucureşti.
„Urmează ca în zilele următoare compania să comunice deja programul de operare. Aşadar, din primăvară, încă o companie va opera pe Aeroportul Suceava, introducând o nouă ţară ca destinaţie - Spania şi încă un zbor spre Italia (pe rute externe), precum şi noi zboruri interne Suceava - Bucureşti”, a mai adăugat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că în momentul de faţă se continuă discuţiile pentru introducerea de noi zboruri, zilele următoare va fi făcut un nou anunţ în acest sens, şi în acelaşi timp se continuă demersurile pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava.
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024