Nouă persoane au fost reținute de polițiști și trei persoane plasate sub control judiciar după incidentele din noaptea de 5 spre 6 iulie, din municipiul Botoșani, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.
Cei 12 tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și 35 de ani, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
În cursul zilei de mâine, cei nouă tineri, față de care au fost emise ordonanțe de reținere vor fi prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că noaptea trecută, în jurul orei 00:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că se deplasează cu autoturismul pe strada Marchian, din municipiul Botoșani și este urmărit de un alt autoturism.
Echipajul de poliție care a fost direcționat înspre zona respectivă a constatat că, pe strada menționată, are loc un conflict între patru persoane, intervenind în forță pentru aplanarea acestuia.
MAI MULTE DESPRE ACEST CAZ:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024