Astăzi, 14 martie, când sărbătorim Ziua Internațională a Matematicii, vă prezentăm trei botoșăneni care s-au întors de la Balcaniada de Matematică din Macedonia cu rezultate excepționale: o medalie de aur și două de bronz.
Trei botoșăneni au dovedit, în ultimele zile, că școala românească a fost și rămâne la înălțime. Trei tineri care fac cinste țării, dar și profesorilor care, în Botoșani sau Dorohoi, le-au descifrat tainele matematicii și i-au pregătit pentru marile competiții.
”Învăţând matematica, înveţi să gândeşti”, spunea marele Grigore Moisil. Și au dovedit acest lucru toți cei care – de-a lungul timpului – s-au dedicat studiului acestui domeniu. Despre matematică se vorbește ca despre ”regina științelor”. Sau ”muzica rațiunii”. Cert este că, dincolo de satisfacțiile pe care le creează, matematica deschide ferestre către viitor, indiferent că vorbim despre cercetare, educație sau inovație.
În perioada 7-12 martie 2023, în Struga, Macedonia de Nord, s-a desfășurat cea de-a XVII-a ediție a „South Eastern European Mathematical Competition for University Students” (SEEMOUS).
Scopul competiției este acela de a încuraja studenții cu dotări matematice spre alte realizări matematice și de a crea relații noi, prietenoase și benefice între studenții și educatorii instituțiilor participante.
La competiţie au participat 90 de studenţi din anii I și II, ce au reprezentat 24 de universități din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, România și Turkmenistan.
Dintre cei 90 de participanți, nu mai puțin de 61 au fost premiați. În urma probelor de concurs, studenții români au câștigat 28 de premii.
Dintre cei 28 de studenți din România, trei sunt absolvenți ai unor licee din Botoșani. Este vorba despre Gabriel Brehuescu, Mirel-Alin Ciornei și Gabriel-Constantin Guțic, toți trei studenți ai Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Matematică. Echipa UAIC a fost coordonată de asist. univ. dr. Teodor Chelmuș, de la Facultatea de Matematică.
Gabriel Brehuescu a fost distins cu Medalie de Aur. Este student al Facultății de Matematică din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este absolvent al Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Botoșani.
”Am obținut o medalie de aur la concursul internațional SEEMOUS, cu locul 6. Acest concurs a reprezentat pentru mine o ocazie potrivită pentru a-mi testa limitele și pregătirea mea matematică. Totodată, a ajutat la consolidarea relațiilor dintre studenții de la diferite facultăți din țară, dar și din străinătate, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional”,
Gabriel Brehuescu, Facultatea de Matematică
Gabriel Guțic a obținut Medalie de Bronz. Este student în anul II la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași, Facultatea de Matematică, filiera Matematică-Informatică. A absolvit Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi și spune că, deși competiția a avut un nivel de dificultate foarte ridicat, ”a fost numai bun pentru a ne testa abilitățile în matematică”.
”Concursul SEEMOUS a fost o experiență frumoasă pentru a ne dezvolta cunoștințele în matematică, pentru a cunoaște persoane noi cu pasiuni comune cu ale noastre și pentru a vizita o nouă țară. Locația concursului a fost superbă, hotelul impresionant, iar priveliștea la lac a fost de vis. Concursul în sine a avut o dificultate foarte ridicată, dar a fost numai bun pentru a ne testa abilitățile în matematică”,
Gabriel Guțic, Facultatea de Matematică
Mirel-Alin Ciornei este, de asemenea, în anul II al Facultății de Matematică, specializarea Matematică-Informatică. A urmat cursurile Școlii Gimnaziale nr. 12 din Botoșani, absolvind apoi Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din același oraș. La Balcaniada din Macedonia a obținut Medalia de Bronz.
”Balcaniada a fost o experiență minunată, fiind prima de această anvergură la care particip. A fost un prilej deosebit de a cunoaște oameni noi și locuri inimaginabil de frumoase, în acest an Balcaniada având loc în Struga, Macedonia”,
Mirel-Alin Ciornei, Facultatea de Matematică
Ziua Internațională a Matematicii a fost recunoscută de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) la conferința generală din 2019. Anterior, data de 14 martie era marcată ca Ziua Pi, fiind sărbătorită pentru prima dată în 1988.
O zi în care matematicienii și iubitorii de științe exacte îşi exprimă, o dată în plus, pasiunea pentru acest domeniu fascinant. Sărbătorirea Zilei Internaționale a Matematicii la aceeași dată extinde semnificația Zilei Pi (3,14) include întregul spectru al matematicii.
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Val de intoxicați cu ciuperci otrăvitoare la Botoșani: Peste 30 de oameni au ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024