Top News
Paștile Blajinilor, ziua în care morții se întorc nemângâiați: Cimitirele vor fi din nou cu porțile închise

În fiecare an, la o săptămână după Paști, adică în lunea de după Duminica Tomei, oamenii pornesc spre cimitir. E Paștile Blajinilor.

Anul acesta, însă, porțile cimitirelor sunt ferecate, iar polițiștii păzesc cu strictețe ca nu cumva vreun creștin să se apropie de morminte.

 

Pentru prima dată în istoria ortodoxiei, între noi și cei răposați s-a strecurat perfid un intrus. Îi spunem distanțare socială. Sau izolare. Cert este că nimeni nu va mai merge la morminte, iar sărmanii nu vor mai avea parte de coșurile cu bunătăți din care se înfruptă an de an.

 

 

Paștile Blajinilor, o sărbătoare pentru cei adormiți

 

În fiecare an, îndeosebi în sate, dar și la oraș, de Paștile Blajinilor e forfotă mare în cimitire. Creștinii vin la mormintele rudelor plecate la cele veșnice. Gospodinele pregătesc  din nou ouă roșii, pască și cozonac pentru a da de pomană pentru sufletele celor răposați.

 

Nu peste tot forfota are loc luni, ci sâmbătă, înainte de Duminica Tomei, numită în popor Sâmbăta Tomei.

 

Ziua de după Duminica Tomei nu este doar pentru rudele răposate, pentru a căror pomenire Biserica a rânduit întru pomenire sâmbetele sau Moșii de peste an.

 

Li se spune Blajini. Dacă sunt ai noștri. Sau Uitații, Neștiuții, Albii dacă numele lor s-au pierdut în curgerea strămoșilor comuni.

 

În dicționarul limbii române, blajini sunt cei blânzi, buni la inimă. În credința populară, bătrânii noștri au vorbit mereu despre ai ca despre ființele evlavioase care trăiesc departe, la marginea lumii, pe lângă apa Sâmbetei.

 

Se spune despre ei că susțin stâlpii pământului. Sau că, fără Blajini, lumea s-ar scufunda în haos.

 

 

Călătoria cojilor de ouă pe apa Sâmbetei

 

Și pentru că sunt atât de departe de oameni, Blajinii nu știu niciodată când vin Paștile. Află doar atunci când văd plutind pe apă cojile de oră roșii pe care gospodinele le aruncă în Sâmbăta Mare, tocmai pentru a le vesti și lor că se apropie Învierea Domnului.

 

Bătrânii spun că aceste coji călătoresc zile bune pe ape și că ajung la Blajini cam la o săptămână după Înviere, în Duminica Tomei sau în lunea de după Duminica Tomei.

 

Se spune că principala preocupare a Blajinilor constă în rugăciunea pentru cei vii. De aceea nu sunt uitați și, o dată pe an, după Duminica Tomei, se împarte pomana și de sufletul lor.

 

Din credința populară aflăm că, în această zi, în Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura ouă roșii în amintirea Blajinilor. Iar în Bucovina, de pildă, se mânca la iarbă verde, unde multe firimituri erau lăsate să cadă pe pământ, întru pomenirea celor morți. Însă, în aproape toată țara, de Paștile Blajinilor, creștinii merg la cimitir pentru a da de pomană ouă roșii, pască și cozonac.

 

 

Blajinii, izvoarele, fântânile și fântânarii

 

Cunoscut etnograf din Botoșani, având competențe atestate de Ministerul Culturii, Steliana Băltuță a studiat o viață credințele și obiceiurile populare. După cum a precizat pentru Botoșăneanul.ro, data la care sunt pomeniți Blajinii diferă de la o zonă la alta, fapt consemnat în studiile etnografice. Însă, cel mai adesea, Paștile Blajinilor este prăznuit în lunea de după Duminica Tomei.

 

”Se spune că, atunci când Blajinii au văzut cojile plutind pe apă, au știut că atunci este Paștile lor. Gospodinele strângeau aceste coji de ouă roșii, o parte le dădeau la găini, ca să facă ouă sănătoase, o parte le aruncau pe apă, ca să afle Blajinii că a venit Paștile”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

(Steliana Băltuță, etnograf)

 

Nu întâmplător calea aleasă este apa. Curgerea, puritatea, forța sunt caracteristici pe care bătrânii noștri le-au cunoscut. În același timp, apa este și începutul vieții. Dar este și elementul care vine de acolo, de dedesubt, ca mesager al tărâmului Blajinilor.

 

Rămânând pe ”tărâmul apelor”, Steliana Băltuță s-a preocupat, de-a lungul timpului, și de tehnica folosită de țăranii noștri pentru a-și construi fântânile. De aceea, spune specialistul, comunicarea subterană a fost una diferită în cazul fântânilor cu tub și a celor cu piatră.

 

”Izvoarele vin de sub pământ și se mișcă liber. Acum avem altă situație, de când fântânile sunt construite cu tuburi și apa este nevoită să ocolească pentru că nu mai avea putere să treacă prin tub. Dar altfel era în cazul fântânilor construite de meșterii pietrari de altădată - și mai avem astăzi la Măgura, la Ibănești, spre Rădeni, unde exista piatră... Aceste fântâni din piatră captează mai bine izvoarele, apa țâșnește printre pietre. Când au fost construite din tuburi, apele au fost nevoite să ocolească. Aceste ape subterane se spune că fac legătura dintre noi, ce de aici, și Blajini... Apele circulând în subteran, ei, Blajinii, ieșeau odată cu apele. Și vedeau cojile de ou și știau că este Paștile lor”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

 

”Ei se roagă pentru noi”

 

Cine sunt, așadar, Blajinii? Este vorba despre cei care au fost buni la suflet, liniștiți, blajini, ne spune Steliana Băltuță.

 

”Ei se roagă pentru noi. Termenul este de proveniență slavă. Blajinii sunt liniștiți, nu știu de viața tumultoasă de deasupra pământului. Și în legendele noastre aflăm despre viața subpământeană, una liniștită, în timp ce cea zbuciumată este deasupra. Ei locuind dedesubt și văzând pe ape cojile primesc cu recunoștință mesajele…”.

 

 

Paștile Blajinilor de ieri și de azi. Se mai păstrează în prezent aceste simboluri în comunitățile rurale, în special? Ce făceau gospodinele de altădată?

 

”Da, oamenii conștientizau pe vremuri această sărbătoare. Treptat s-a mai pierdut, dar sunt încă multe comunități care au păstrat obiceiurile. Sunt persoane care merg la cimitir. În satele în care am fost eu oamenii mergeau la cimitir pentru a da de sufletul celor trecuți dincolo, să ajungă și la cei cărora nimeni nu avea ce să le ducă de-a lungul anului. Îi numeau Blajini, adică cei plecați dincolo, care poartă cu ei o liniște interioară, diferită de cea zbuciumată a părții de deasupra pământului”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

 

Ziua în care Blajinii vin către noi

 

În noaptea de Înviere, cimitirele strălucesc de luminițe. Fiecare familie aprinde o lumânare la mormintele celor cunoscuți, plecați la cele veșnice.

 

Se spune, însă, că de Paștile Blajinilor mergem și la cei fără nume, la cei neștiuți. O credință pe care o regăsim și la Botoșani, mai ales atunci când ne gândim la strămoșii comuni, ai tuturor celor care viețuim astăzi în pace și datorită lor, soldaților din gropile comune sau cei înmormântați în pământ străin. De aceea, adaugă etnograful, și preotul spune: ”pomenește, Doamne, pe cei căzuți pe câmpurile de luptă”, pe care nimeni nu prea îi mai pomenește.

 

Ne mai amintim, în această zi, și de copiii care au murit imediat după naștere și nu au fost botezați. Suflete nevinovate care au urcat la cer înainte de a primi un nume.

 

”Da, am întâlnit în studii, de Paștile Blajinilor sunt pomeniți și copiii fără nume, care au murit imediat după naștere. Ne gândim la sufletele celor care au plecat din lumea asta. Moartea a intervenit fără voia lor sau fără voia celor care i-au născut, a mamelor. Au fost și momente în istorie cu molime grele, au murit copii în aceeași perioadă, și cu siguranță vorbim despre vremuri cu molime care au secerat vieți de copii imediat după naștere”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

Copii nenumiți, soldați răpuși pe câmpuri neștiute, creștini evlavioși, rugători pentru cei vii. Neștiuții, Uitații, Albii…

 

Ei au devenit Blajinii noștri, pentru care într-o zi din an ne rugăm și care vin către noi chemați de cojile de ouă roșii plutind pe Apa Sâmbetei.

 

Din păcate, vremurile pe care le străbatem pun barieră mai puternică decât orice credință. În aceste zile, porțile cimitirelor sunt ferecate și păzite de polițiști și jandarmi pentru ca nimeni să nu pătrundă către morminte.

 

Un fapt pe care creștinătatea nu l-a mai trăit.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
S-a stins patronul unuia dintre cele mai vechi restaurante din Botoșani
Coșmarul pandemiei care s-a abătut asupra omenirii a mai luat o viață la Botoșani. Marin Grig, proprietarul Restaurantului Botoșani, a murit săptămâna trecută.
Companie botoșăneană, lovitură de proporții la Iași: face pe 7,5 milioane lei peste 1.000 de clase online în școli și licee
Primăria Municipiului Iași achiziționează sisteme digitale pentru crearea a 1.250 de centre de educație online pentru unitățile de învățământ preuniversitar ieșene.
Record de îmbolnăviri la Botoșani în ziua în care s-au făcut cele mai multe teste din pandemie
Județul Botoșani bifează astăzi cel mai mare număr de persoane nou depistate cu Covid. Potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore s-au descoperit nici mai mult, nici mai puțin de 161 noi cazuri.
Adolescentul de 14 ani care a înjunghiat un alt băiat, lăsat LIBER acasă
La schimbul de generații s-au pierdut încăierile între băieți care se soldau cel mult cu un ochi vânăt, genunchi juliți sau capete sparte. Adolescenții de astăzi au ajuns, la ani de liceu, să-și rezolve problemele specifice vârstei, cu... cuțitul.
Speranța pentru drumuri bune vine din... Toledo: O firmă spaniolă și două românești fac drumul de 80 de milioane de euro al județului
După trei ani de zile de când a fost semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic din județul Botoșani și mai multe licitații anulate, în sfârșit, s-a parcurs și etapa de adjudecare a lucrărilor.
SINGURA școală din Botoșani care a rămas deschisă în pandemie
Da, există așa ceva la Botoșani. O școală care nu își desfășoară cursuri online, în timp ce zeci de mii de elevi din toate ciclurile de învățământ o fac.
Botoșăneancă infectată cu COVID, experiență dezumanizantă la Urgențe: Veți muri în spitalele astea nenorocite unde nu ai un veceu decent și un robinet cu apă curentăGALERIE FOTO
Panica botoșănenilor, atunci când află că sunt infectați cu COVID-19, se transformă în revoltă imediat ce iau contact cu realitatea din spitale.
Directori cu note de 9 și 10 la Botoșani, se pregătesc de un nou mandat sau...de plecare
Unii directori de instituții aflate în subordinea Consiliului Județean au fost evaluați întrucât sunt la final de mandat.
IMAGINI „din culise” de la ședința online a Consiliului Local Botoșani, de la consultări (in)existente, la vot prin telefon – VIDEO&FOTO
Prima ședință a noului Consiliu Local Botoșani mandatat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020 a avut loc luni, de la ora 11:00. A fost o ședință extraordinară mai exact, cu două proiecte pe ordinea de zi, cu caracter de urgență.
Loading...
Polițist lovit și cu uniforma distrusă, agresorul scăpat de închisoare a fost pus puțin la treabă
Cazurile în care polițiștii ajung să fie loviți de unii botoșăneni sunt destul de frecvente. De cele mai multe ori protagoniștii unor astfel de incidente sunt persoane aflate sub influența alcoolului.
Rămas bun, Liliana Chira! Inspectorul școlar condus pe ultimul drum de profesori, inspectori și lideri politici – GALERIE FOTO
Inspectorul școlar Liliana Chira, profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost condusă astăzi pe ultimul drum.
Echipă completă la Primăria Botoșani! Noii viceprimari vor primi atribuții... „de formă”, altceva va conta
De miercuri, 18 noiembrie 2020 Primăria Botoșani funcționează cu conducere completă, primar și viceprimari, în urma rezultatelor înregistrate la alegerile locale din septembrie 2020.
O nouă instituție înființată la Botoșani! Șeful caută sediu și va fi „stăpân” pe o parte din suprafața județului
S-a înființat de la data de 1 octombrie 2020 deși la nivel național este funcțională de aproximativ patru ani de zile.
Noul spital al orașului blocat într-un tunel despre care se știa de 3 ani, Comitetul de Urgență trimite adrese abia după 8 luni de pandemie - DOCUMENT
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) condus de prefectul Dan Nechifor în calitate de președinte a transmis o adresă către Compania Națională de Investiții (CNI) prin care a cerut lămuriri față de situația noului spital de boli paliative, construit în municipiu.
Loading...
Maternitatea Botoșani iluminată în violet pentru cei mai firavi bebeluși: Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viațăGALERIE FOTO
Pe 17 noiembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Prematurului. Chiar dacă traversăm o perioadă grea, această zi a fost marcată la Botoșani și în acest an.
Băut bine, un șofer a căzut cu BMW-ul într-un șanț de un metru, la ieșirea din oraș – GALERIE FOTO
Combinația condus - băuturi alcoolice a provocat încă un accident. S-a întâmplat în urmă cu câteva minute la intrarea în Curtești dinspre Botoșani.
”Mă grăbesc cât pot de tare” - Prefectura s-a pronunțat în cazul noilor viceprimari de Botoșani
Pe 13 noiembrie s-a împlinit deja o săptămână de când Consiliul Local a desemnat noii viceprimari ai Botoșanilor, însă municipiul continuă să nu aibă vreun deținător al funcției care să și-o exercite.
Scădere cu 30% a cazurilor de Covid la Botoșani într-o singură zi, dar avem și doi morți
Botoșaniul a scăzut în sfârșit sub o sută de cazuri zilnice de Covid, potrivit raportării zilnice trimise de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Directorul adjunct (a)politic a ajuns viceprimar de oraș: Nu am fost membru de partid niciodată până acum decât la PSD
Orașul Săveni are începând de vineri un nou viceprimar în persoana social-democratului Angel Călin, care a fost votat cu o largă majoritate în Consiliul Local.
Există și așa ceva: Avem un absolvent de doctorat care tocmai a devenit director la o instituție
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoșani are începând de astăzi un nou director adjunct după un concurs desfășurat la nivelul structurii centrale a instituției.
Nu cred că spitalele locale( județene),, au trecut la Ministerul Sănătății din simplul motiv că o Ordonanță, fie ea și militară, nu poate încălca o lege organică, cum este cea care definește și stabilește patrimoniul fiecărei UAT. Probabil ați vrut să spuneți că pe perioada situației de urgență managementul acestor spitale se află în competența ministerului. Mai pe șleau spus, ministrul va schimba directorii după interesele PNL-ului. Ăsta a fost și scopul Guvernului PNL pentru că, altfel, directorii nu puteau fi schimbați legal.
27 aprilie 2020, 08:00
Una dintre cele mai frumoase sărbători, de sorginte păgână, preluată se pare, deși în tradiția populară românească se spune că blajinii țin coloanele pământului, în alte locuri îi găsim locuid lângă ape, în locuri joase, lângă Apa Sâmbetei pe care vin cojile de ouă roșii aruncate de gospodine, iar atunci ei știu, află despre Învierea Domnului și sărbătoresc și ei. În alte legende se spune despre ei că ar fi oameni mici de statură, se întâlnesc o dată pe an cu femeile, noii născuți de sex feminin vor fi crescuti de mame, cei de sex masculin de bărbați. Numele Cei albi, spun unii cercetători, le vine de la Insula Albă cum era numită în antichitate Insula Șerpilor. Cuprinzător materialul. Felicitări!
26 aprilie 2020, 22:02
astratex.ro
Sondaj
Trebuie redeschise școlile?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am crezut că greul a fost în primăvară, însă virusul SARS-CoV-2 ne-a demonstrat că ne-am înșelat amarnic. A atacat mult mai agresiv în toamnă, iar spitalele noastre sunt acum supraaglomerate. Peste 1.200 de români se zbat ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8736 lei
USD
Dolarul SUA
4.0226 lei
CHF
Francul elveţian
4.5028 lei
GBP
Lira sterlină
5.3968 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8581 lei
XAU
Gramul de aur
237.9570 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2342 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3594 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9844 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1844 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.6 o C
Dorohoi
0.8 o C
Bucecea
0.5 o C
Darabani
1.7 o C
Saveni
0.6 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.