Deși concertele artiștilor naționali încă nu au început, la ora 18:30 Cornișa Aquapark & Sports este deja arhiplin. Iar aglomerația pornește încă de la sensul giratoriu de la Premier.
Acesta este foarte agitat și vestește îmbulzeala din apropierea uriașului complex. Pe toată partea stângă a drumului de la ieșire din Botoșani și până la Dedeman sunt parcate mașini, iar pe margini se deplasează sute de botoșăneni.
La ora 18:00 Serviciul Rutier a interzis deja accesul automobilelor în complex.
Aceasta pentru că toate cele 1.000 de locuri de parcare amenajate pe un teren viran s-au ocupat, asemenea și celorlalte câteva sute din interiorul Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.
De altfel, sute de oameni au luat loc pe spațiile verzi, în timp ce alții au ocupat până la epuizare terasele ori asistă la concertul Filarmonicii de Stat Botoșani.
Amadeus, Natalia Gordienko, Feli, Connect-R și Voltaj concertează duminică, ziua care va aduce probabil cei mai mulți participanți la inuagurarea oficială a Cornișa Aquapark & Sports.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024