Top News
Șomerii „de lux” au sărăcit la Botoșani

Există la Botoșani și șomeri care iau bani „frumușei” de la stat.

Cel mai mare ajutor de șomaj plătit de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM ) este în cuantum de 1.100 de lei, fiind acordat unei persoane disponibilizată din domeniul industriei lemnului. Un alt șomer care a lucrat în domeniul bancar ia de la stat 963 lei.

 

Ce-i drept, se pare că aceste indemnizații sunt în scădere. De pildă, în anul 2015 cea mai mare sumă acordată de AJOFM Botoșani era în cuantum de 1.534 de lei, urmată de drepturi bănești de 1.477 lei, 1.313 lei, 1.211 sau 1.062 de lei. Aparțineau unor persoane care au lucrat fie în domeniul aparaturii electrice sau electronice sau la mari companii.

 

Iar în 2013 un botoşănean era fericitul ocupant al locului întâi la nivel naţional într-un clasament al celor mai mari indemnizaţii de şomaj. Acesta fusese director adjunct într-o societate comercială și primea aproape 6.000 de lei.

 

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor care îndeplinesc condițiile de acordare conform normelor legale in vigoare, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

 

-                6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;

-                9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;

-                12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Şomeri de lux : peste 300 euro pe lună

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cazul Alexandrei Pușcașu, tânăra moartă după ce a născut la Maternitate: Procurorii „somați” ca în PATRU luni să finalizeze ancheta
La începutul lunii iulie a anului 2021, o tânără de 32 de ani a murit la Maternitatea Botoșani după ce a născut o fetiță.
Iftime și demisia lui Gireadă: Foarte bine! Poate îl demiteam eu / Dacă vrea să plece, să pleceVIDEO
Emisiunea ”Botoșăneanul TV” în care invitat a fost Valeriu Iftime a început la doar câteva minute după ce Verginel Gireadă și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani. Astfel că subiectul nu a fost ocolit în cele aproximativ 60 de minute de discuții.
Interes uriaș pentru autobuzele electrice din Botoșani, patru companii turcești și una românească la licitație – VIDEO
Anunțul de participare la contractul de achiziții publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a suscitat interes din partea companiilor naționale și internaționale.
Doctorița Claudia Malancea și asistenta șefă de pe ATI, Marinela Preda se întorc la serviciu
Cele două au depus cerere prin care solicită să-și reia activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
DECIZIE de ultimă oră: Doctorița Malancea și încă patru persoane din „Lotul Mavromati” ies din arestul la domiciliu
Hotărârea a fost luată vineri după-amiază de către magistrații de la Curtea de Apel Suceava. 
Ceață la liberali: Șoptică nu mai demisionează, Iftime nu are vreo funcție, dar are ”o putere foarte mare”VIDEO
Astăzi la amiază, liberalii botoșăneni au invitat presa la o conferință în care, teoretic, să explice tot ce se întâmplă la vârful organizației județene, însă acțiunea lor a avut exact efectul invers.
El este inginerul care i-a luat locul lui Eugen Țurcanu pe funcția de director: Vreau să mai schimb ceva aici VIDEO
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a semnat dispoziția privind numirea unui nou director al Direcției Sport și Agrement (DSA).
Tiberiu Nichiteanu condus pe ultimul drum de o mare de oameni – FOTO & VIDEO
Sute de persoane sunt prezente la înmormântarea lui Tiberiu Nichiteanu.
Întrebarea zilei vine de la Flutur: Câte descinderi DNA au fost la Primărie? Mai ales în ultima vreme –  VIDEO
A început ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii ianuarie.
Dosarul crimei de la Cornișa ar putea fi CLASAT de procurori
Iar acest lucru ar putea fi posibil imediat după întocmirea unui raport de expertiză medico-legală psiihiatrică definitiv.În dosarul în care este cercetată fapta de omor a Lilianei Băieșu procurorii au solicitat de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani luarea măsurii de siguranță provizorie.
Tinerii „fug” de căsătorie, un preot botoșănean supărat pe lipsa de asumare vine cu o propunere: O să chem după slujbă pe toţi şi pe toate cele care doresc să se căsătorească
Tot mai mulți tineri sunt sceptici atunci când vine vorba de o relaţie. Faţă de generațiile anterioare, care priveau relația și căsătoria ca un demers obișnuit al vieții, tinerii de astăzi nu par să gândească la fel.
Nicușor Curteanu condus pe ultimul drum în sunet de sirene și cu sute de apropiați și colegi – VIDEO & GALERIE FOTO
Medicul Nicușor Curteanu a fost unul dintre cei iubiți în profesie.De oamenii cu care a venit în contact, fie ei pacienți, colegi sau persoane din mediile sociale.
Numărul adopțiilor a crescut la Botoșani: Cuplurile botoșănene își caută alinarea printre orfanii statului
Copiii din centrele care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani (DGASPC) au fost adoptaţi de către oameni cu suflet mare care să le ofere o familie ideală de care ei duc lipsă.
O întreagă organizație PSD, în frunte cu primarul și viceprimarul, cu bagajul la ușa PNL
PSD Botoșani la un pas să piardă o filială locală din teritoriu după ce primarul, viceprimarul și toți consilierii și-au exprimat intenția de la trece la PNL.
Dezbatere istorică la Botoşani cu strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza: Greu este să porţi pe umerii tăi un nume pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu - FOTO & VIDEO
Sute de persoane au fost prezente la eveniment, multe dintre acestea fiind atrase de invitații anunţați de organizatori. Sala a fost plină.
O unire cum alta n-a fost, cu public numeros, dar cu aceleași metehne politice – VIDEO & GALERIE FOTO
165 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați la Botoșani sub un soare blând de iarnă care a scos din case sute de botoșăneni.
Medicul de la Botoșani care strânge semnături pentru introducerea unei materii în curricula școlară: Noi încercăm...
Ministerul Sănătății va fi solicitat cu privire la o mișcare care se îndreaptă către educația elevilor.
Instituția de la Botoșani care păstrează memoria colectivă a comunității și care stochează aproape cinci kilometri de documente
Este una dintre instituțiile publice de la Botoșani cu mai puțină vizibilitate la public și probabil că nu mulți sunt botoșănenii care-i cunosc existența sau specificul. 
Un botoșănean, director de imagine al filmului momentului din cinematografe: Am rămas la București pentru a activa în domeniuVIDEO & GALERIE FOTO
Cinefilii botoșăneni care sâmbătă seară au asistat la cele două proiecții speciale ale fimulului ”Klaus & Barroso” au avut parte de o surpriză. Cei doi actori principali, Adrian Nicolae și Cosmin ”Micutzu” Nedelcu, au intrat în săli alături de directorul de imagine al lungmetrajului, Mihai Marius Apopei.
Noile locuințe sunt aproape gata, primarul promite că 2024 este anul mutării cetățenilor din Centrul Vechi: Locuiesc și trei familii, 10 persoane în 20 de metri pătrați - VIDEO
Noile blocuri vizează o categorie de persoane aflate într-o anumită zonă cu risc din municipiu.
Am un copil la somaj si primeste 250 pe luna bani pe care ii ia copilul dar eu trebue sa scot lunar 350 pe luna sa i platesc drumul si bani de cheltuiala cat face practica .Numai salariile bugetarilor se maresc nu si somajul.
26 februarie 2019, 23:08
Ţiganii români care cerşesc în Suedia primesc de la statul suedez câte 2000 euro pe lună. Salariul minim în romanica net, 225 euro. Uite de asta nu mai au hoţii de unde fura, mai sunt din ăştia care primesc câteva sute de lei ajutoare de şomaj. Împuşcaţii să vă rămână vouă tot. Ajutorul social 142 lei/lună pentru 4 zile lucrate obligatoriu, adică 32 de ore. Un angajat care primeşte salariul minim pentru 32 de ore primeşte 220 lei net. Până şi din ajutorul social furaţi pe rupte.
26 februarie 2019, 20:17
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
5.6 o C
Dorohoi
5.5 o C
Bucecea
4.0 o C
Darabani
3.4 o C
Saveni
6.0 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.