Top News
Ludovic Orban a promis la Botoșani drumuri europene inclusiv pentru Moldova: Chiar dacă această autostradă nu va trece prin Botoșani, există un proiect de conectare GALERIE FOTO & VIDEO

Premierul României a revenit la Botoșani în cadrul unei vizite electorale, premergătoare alegerilor locale din 27 septembrie 2020. De altfel sintagma acestei zilei de sâmbătă, 19 septembrie 2020 a fost „au mai rămas opt zile”.

Ludovic Orban s-a oprit pe centura Bacăului pentru a analiza stadiul lucrărilor și mai apoi s-a pornit spre Botoșani. În condiții de criză sanitară, întâlnirea electorală a fost una cu multe restricții. În primul rând, a fost așteptat în aer liber de pleiadă liberală, de la liderii PNL Botoșani la candidați ai primăriilor din teritoriu, directori sau parlamentari.

 

Nu au fost invitați simpli simpatizanți care să creeze impresia unei aglomerări și care să transmită vreun mesaj electoral. La conferința de presă accesul a fost limitat, majoritatea participanților rămânând în exterior și îndreptându-se către amfiteatru.

Ludovic Orban a fost însoțit de principalii candidați ai alegerilor locale, Costel Șoptică pentru Consiliul Județean și Cătălin Flutur pentru Primărie.

 

De la București a venit însoțit de Ionel Dancă, șeful său de cancelarie și deputatul Ioan Bălan.

 

Și salutul a fost unul specific acestor vremuri, fiind utilizat cotul în locul tradiționalei strângeri de mâini a politicienilor.

 

Ajuns în fața jurnaliștilor, premierul Ludovic Orban a subliniat că este interesat și de dezvoltarea Moldovei, mai ales pe partea de infrastructură, fiind pregătite spre a fi realizate șase tronsoane de autostradă sau drumuri expres.

 

Ca surse de finanțare a amintit de un program de reziliență și recuperare de 30 de miliarde de lei dar și de bugetul UE din exercițiul financiar 2021 – 2027.  

 

„Astăzi pe toate tronsoanele, șase la număr, de pe drumul expres care va avea fie profil de drum expres, fie de autostradă care fac legătura între Ploiești sunt semnate contractele a studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice. Chiar dacă această autostradă nu va trece prin Botoșani, există un proiect de conectare a autostrăzii printr-un drum expres care să asigure conectarea județului Botoșani la autostrada de pe coridorul 4 pan-european”,

Ludovic Orban, premierul României

 

A doua autostradă, cea a „Unirii” va face legătura între autostrada Transilvania la Tg. Mureș și se va duce spre Tg. Neamț – Iași – Ungheni.

 

„Un proiect extrem de important pentru dezvoltarea Moldovei și județul Botoșani, aici deja există contract semnat pentru proiectare și construcție, este modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos. Acest drum este un drum de legătură important între Botoșani și Iași, un drum care a fost lăsat de izbeliște, care se află într-un stadiu avansat de degradare și putem să spunem că va fi modernizat că există un contract semnat pentru execuție, fiind la acest moment în faza de proiectare”,

Ludovic Orban, premierul României

 

Tot pentru conectarea Moldovei la infrastructura de transport european, se dorește modernizarea autostrăzii care face legătura între Bacău și Brașov.

Modernizarea drumului Botoșani – Ștefănești a fost un alt obiectiv de investiții amintit de premier.

 

Tronsoanele de autostradă au toate contracte semnate pentru efectuarea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice, după cum urmează:

  • autostrada Unirii pe tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț (contract pentru SF finalizat, adoptați indicatorii tehnico-economici până la data de 1 iulie 2021)
  • tronsonul Tg. Neamț – Iași – Ungheni (licitație în curs pentru SF și proiect tehnic)
  • autostrada Bacău – Brașov (contract semnat pentru SF, de la 1 iulie este dat ordinul de începere a proiectării)
loading...
ACUM: Pleiadă de liberali la Cornișa, în așteptarea premierului - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Una dintre funcțiile de conducere de spital (ne)dorite, scoasă la concurs! Candidații lăsați în spital cu presă, dar cu întrebările trimise înainte
Funcție de manager de spital scoasă la concurs pe finalul anului istoric 2020.
ALEGERI GENERALE: PNL a depus listele pentru parlamentare cu absențe de marcă: Deja am câștigat la alegerile locale după cum bine știți FOTO&VIDEO
S-au prezentat la Biroul Electoral Județean din incinta Palatului Administrativ preponderent liberalii care se află pe listele pentru Senat și Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie 2020, însă nu în totalitate. Au intrat cu dosarele de candidatură doar cei care sunt cap de listă pentru ambele camere din Parlament.
Un nou FOCAR într-o instituție publică! Patru salariați depistați pozitiv în weekend, anchetă făcută de DSP
Seria infectărilor în unități ale statului continuă cu noi cazuri de funcționari care au contactat boala cauzată de virusul SARS-COV-2.
Înmormântare cu zeci de polițiști și jandarmi: Preotul mort de Covid adus la biserică doar înaintea înhumării, DSP-ul a obligat familia să-l depună la morgă – GALERIE FOTO
Părintele profesor Constantin Muha a ajuns seara trecută la Dorohoi. Sicriul a fost depus la morga Spitalului municipal Dorohoi, în ciuda dorinţei familiei şi a  credincioşilor, care aşteptau să fie depus pe catafalcul ridicat în curtea Bisericii Sfânta Vineri.
Director de instituție suspendat, achitat la Suceava într-un dosar cu primar și afacerist condamnați și puși să aducă bani grei de acasă
După trei ani de procese, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoșani a fost achitat definitiv în procesul în care DNA îl trimisese în judecată pentru complicitate la ”folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
Gata LISTA PNL Botoșani pentru Parlament: Senator, deputat, primar de oraș, afaceriști, doctoriță, plus doi oameni din Prefectură
Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani s-a întrunit vineri la ora 13:00 pentru a stabili candidații la alegerile parlamentare. Membrii BPJ au votat listele pentru Senat și Camera Deputaților, pe care aspiranții la Legislativ au fost trecuți în ordinea negociată de liderii organizației.
ACCIDENTUL mortal de la „Permise”: Tânărul care avea atunci 19 ani și care a omorât un om cu mașina, condamnat la închisoare cu suspendare
Pe 18 iunie 2017 un cumplit accident rutier a avut loc pe Calea Națională, lângă sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), un bărbat fiind omorât în timp ce citea ziarul.
Municipiul Botoșani tot mai aproape de restricțiile din starea de urgență, zeci de bolnavi zilnic, rata se apropie de 1,5 la mia de locuitori
O statistică valabilă pentru județul Botoșani indică faptul că botoșănenii continuă să se expună virusului SARS-COV-2 și contactează boala în societate, la evenimente private și nu neapărat la locul de muncă.
Hram pe pandemie la Biserica de pe Unirii: Coadă pe tot Pietonalul, zona împânzită de polițiști și jandarmi – GALERIE FOTO
Biserica Ortodoxă o prăznuiește astăzi, 14 octombrie 2020 pe Sfânta Cuvioasă Parascheva,  ocrotitoarea Moldovei. În condiții speciale însă și asta din cauza pandemiei de Covid. La Iași au avut loc chiar și proteste deoarece nu au fost lăsați să participe la pelerinaj și oameni din alte județe.
Loading...
Gata negocierile între partide! PSD-ul își împarte vicepreședinții și viceprimarii, femeie susținută pentru funcția de administrator la Județ
Partidul Social Democrat a câștigat în 27 septembrie 2020 atât Consiliul Județean cât și Primăria municipiului reședință de județ. De asemenea, în județ, 43 de primării au fost adjudecate tot de social democrați.
Învățământul pe pandemie: Elevii botoșăneni fără tablete, e nevoie și de personal în școli - Este mai multă muncă
La nivelul județului Botoșani, școlile își desfășoară activitatea după cele trei scenarii respectiv roșu, galben și verde. Momentan, 22 de unități de învățământ aplică scenariul roșu care presupune învățarea exclusiv online.  
Peste 100 de botoșăneni îmbolnăviți de bacteriile din spital: Nu vom afla câte infecţii au fost la pacienţii care au decedat cu COVID-19
În doar câteva luni în jur de 120 de botoșăneni s-au îmbolnăvit în spital. Au fost raportate infecții intraspitalicești chiar și în lunile de pandemie.
Fără mandate după locale, președinții de la USR și PLUS Botoșani încearcă la parlamentare
Alianța USR-PLUS se află la Botoșani într-o situație specială după alegerile locale: liderii celor două formațiuni care au candidat pe 27 septembrie nu se află în structura noilor autorități județene.
Proiecția filmului ”30 de ani și 15 minute” la Botoșani, în prezența lui Ștefan Mandachi: Oare omul ăsta o fi strigat și el că vrea autostrăzi? - FOTO&VIDEO
O sală încremenită, în care doar lacrima a mișcat vreme de 90 de minute. Imagini tulburătoare, momente de revoltă, de neputință în fața unei realități în care ne zbatem de 30 de ani. Din păcate, fără speranță…
Loading...
Președintele CJ, noii primari, consilierii județeni și locali învestiți în condiții speciale, în aer liber sau „fără asistență”, în mediul virtual
Pandemia care marchează anul 2020 aduce noi situații în premieră care în trecut nici nu ar fi fost luate în calcul. Spre exemplu, mult așteptatele ședințe de învestire în care noii aleși locali depun jurământul, vor fi organizate în acest an în condiții speciale.
ȚEAPĂ de la stat pentru copila asistentei de la Botoșani moartă de la infecția cu COVID-19
Urmașii angajaților din sistemul sanitar care au decedat în urma îmbolnăvirii cu virusul SARS-COV-2 nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legislația în vigoare, adică o pensie de urmaș calculată la un procent din salariul avut de persoana decedată.
Străzi din municipiu inundate și cu apa până la genunchi, primarul ales de botoșăneni promisiune fermă: Am vorbit în această perioadă despre cei 60 de km pe care îmi doresc să-i asfaltez în acești 4 ani VIDEO
Ploile care au căzut în ultimele zile în municipiul Botoșani mai ales, au scos la iveală din nou problemele cu care se confruntă botoșănenii care locuiesc la periferie, în zone în care nu există asfalt, ci doar drumuri de pământ sau cel mult pietruite.
Covid-ul izbește instituțiile: TREI unități cu angajați depistați pozitiv într-o singură zi
Direcția de Sănătate Publică are în derulare în acest moment mai multe anchete epidemiologice care vizează mai mulți angajați din sistemul bugetar.
Botoșăneanca de la „Crimele Comunismului” s-a descotorosit de cercetătorii care au săpat după osemintele elevului Călinescu, deținuții politicii încheie colaborarea cu ”domnișoara” - FOTOGALERIE
Dorohoianca Alexandra Toader, numită în funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, l-a înlocuit la conducerea Institutului pe Radu Preda.
Primarul ales Cosmin Andrei pe străzile inundate ale orașului: Este nevoie urgentă de refacerea infrastructurii de colectare a apei pluvialeGALERIE FOTO
Ploaia abundentă care a căzut în după amiaza zilei de marți, 6 octombrie 2020 a provocat noi inundații în zonele problematice ale municipiului reședință de județ.
Hahaha!... Îl mai crede cineva pe Orban? Auzi, drumuri europene, proiect de racordare... hahaha!!! Dacă nu se repara, în vremea lui Ponta, drumul spre Suceava, acum eram complet izolați de lume.
20 septembrie 2020, 07:09
O gramada de mincinosi. Cica ii intereseaza dezvoltarea Moldovei. Hai ca ne scarbiti cu sopticii si orbanii vostri
19 septembrie 2020, 21:38
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Nu ne-am dorit aceste alegeri pentru că noi am pus și punem pe primul loc sănătatea botoșănenilor, educația copiilor noștri, sănătatea bunicilor și părinților noștri și nu suntem de acord cu aceste alegeri. Ne-am î ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8730 lei
USD
Dolarul SUA
4.1185 lei
CHF
Francul elveţian
4.5396 lei
GBP
Lira sterlină
5.3917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9322 lei
XAU
Gramul de aur
253.9661 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3354 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9234 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1317 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1788 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6548 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.0 o C
Dorohoi
12.5 o C
Bucecea
15.0 o C
Darabani
12.0 o C
Saveni
15.0 o C
Ştefăneşti
18.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.