Top News
FOTO Impact frontal Peugeot - VW provocat de un tânăr băut, celălalt șofer a MURIT

Un botoșănean s-a urcat băut la volan și a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 62 de ani.

Joi dimineața, la ora 06.42, Ionel M. de 23 ani, din Dorohoi, județul Botoșani, a condus autoturismul marca Peugeot pe DN 29A pe direcția Suceava către Dorohoi.

 

Când a ajuns la km 22+ 460m, în localitatea Zvoriștea, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW Golf care circula din sens invers, fiind condus de către Ilie D., de 62 de ani, din comuna Cândești, județul Botoșani.

 

În urma impactului, Ilie D. a suferit leziuni grave, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava cu o ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale. În drum către spital, în ambulanță, la ora 08.30, victima a decedat.

 

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit că Ionel M. avea o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aer expirat, scrie Obiectiv de Suceava.

 

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de „Ucidere din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196, alin. 1 din c.p.

 

loading...
ACCIDENT: Doi botoșăneni la spital după ce s-au răsturnat cu mașina
ACCIDENT: O maşină a Poliţiei a izbit autoturismul unui botoşănean – FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

Bugetar Workaholic: Un ex-ministru a pus o directoare de la Botoșani și o mână de angajați să facă noapte albă în instituție
Câțiva angajați de la o instituție din Botoșani vor fi la serviciu în noaptea aceasta.
Singurul PSD-ist botoșănean care își păstrează funcția de la București și după căderea Guvernului
Dacă o puzderie de social-democrați botoșăneni vor trebui să revină pe meleagurile natale după ce Executivul a fost destituit prin moțiune de cenzură, un PSD-ist, fără mare funcție politică în organizație, va rămâne cu siguranță pe post. Și asta pentru încă patru ani și jumătate.
Altar de lumânări și pomană pe bulevard, tineri adunați pentru „italian” – GALERIE FOTO
Mai mulți tineri s-au adunat duminică începând cu ora 17:00 pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Profesorul de sport care a BĂTUT șase elevi la oră este RECIDIVIST: A mai lovit copii la alte două școli, scos nevinovat de șefi
Cazul de la Școala Generală nr. 2 din municipiul Botoșani este doar o picătură din seria ieșirilor nervoase pe care se pare că le-ar avea profesorul de educație fizică ce a ajuns joi la audieri la Poliție.
Polițiștii, dotați cu aparate FOTO și camere VIDEO: Șoferii vor fi filmați pentru ca probele din trafic să nu fie contestate
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani atrag atenția că începând cu 12 octombrie 2019 intră în vigoare noile prevederi din Codul Rutier privitoare la abaterile coroborate cu utilizarea telefonului mobil la volan.
REVOLUȚIE în trafic: Polițiștii au ieșit public pentru atenționarea șoferilor de la Botoșani, telefonul mobil te poate lăsa fără permis și 3 luni de zile – LISTA faptelor sancționate
Sâmbătă, 12 octombrie 2019, este ziua în care intră în vigoare noile modificări legislative privitoare la circulația pe drumurile publice.
Delicii și delicatese sănătoase în parcarea de la Piața Centrală: Ziua Recoltei s-a deschis cu șefimea Botoșaniului – FOTO&VIDEO
Aflat la a treia ediție evenimentul intitulat Ziua Națională a Produselor Agroalimentare s-a deschis la Botoșani într-o frumoasă zi de toamnă. Parcarea de pe Platoul B a fost din nou animată de standuri colorate cu legume în culorile toamnei dar și cu produse naturale ale producătorilor autohtoni.
O trăim și pe asta: gunoiul s-a colorat în ROȘU la Botoșani – 5 din 5 șefi de la PSD în unitatea care face și desface în salubrizare
Adunarea Generală a Asociațiilor (AGA) de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Ecoproces” s-a întrunit marți în ședință și a adoptat mai multe hotărâri privind conducerea acestui organism teoretic apolitic. Doar teoretic însă.
Plângere penală la DSPSA, acuzații grave împotriva unei firme private și a unui medic pentru registre dispărute și servicii fictive
Scandalul din vara trecută între conducerea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) și medicul Mihai Maxim generează o nouă plângere penală. Eugen Țurcanu în calitatea sa de director a sesizat procurorii de la Parchet despre anumite nereguli ce sunt puse în sarcina doctorului veterinar și a reprezentanților firmei care au administrat padocul de câini comunitari.
Botoșăneancă dusă de soț la Maternitate să nască, RĂNITĂ în accident rutier, femeia preluată de ambulanță – FOTOGALERIE
Cursă contracronometru în adevăratul sens al cuvântului făcută marți seara de către un botoșănean de 33 de ani căruia îi năștea soția.
O tânără de 19 ani s-a răsturnat cu mașina, noroiul de pe roți a băgat-o în mare necaz – GALERIE FOTO
Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) a fost solicitat marți, în jurul orei 17:00, în satul Mănăstirea Doamnei din comuna Curtești, acolo unde a avut loc un eveniment rutier.
Noni, primul copil autist din România care a scris trei cărți, și o dezbatere ALTFEL despre Educație la Botoșani – GALERIE FOTO & VIDEO
Sâmbătă, 5 octombrie, la Botoșani s-a sărbătorit altfel Educația. Fără baloane, serbări sau medalii. Un copil de 11 ani a adunat în juru-i oameni pentru care viața înseamnă să cucerești fiecare zi, secundă cu secundă.
Apare un nou sens giratoriu: sediul unei firme a dispărut, se mută un supermarket prezent în toată țara – GALERIE FOTO
Lucrările la noul supermarket Lidl din Botoșani avansează cu repeziciune. Terenul cu tot cu clădiri pe care compania l-a achiziționat deja nu mai seamănă deloc cu ceea ce era acolo anul trecut.
Impact puternic Mercedes – taxi Renault pe Calea Națională, o familie întreagă a ajuns la spital – VIDEO & GALERIE FOTO
Două mașini s-au izbit vineri după-amiază pe Calea Națională, în apropiere de Lidl, iar în urma accidentului o familie întreagă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
ALDE are peste 30 de președinți în județ, de la foști primari sau viceprimari cu multe mandate, la oameni de afaceri – LISTA
În decurs de o săptămână de zile cât a cutreierat o parte din județ, Florin Țurcanu, actual vicepreședinte al ALDE Botoșani, a reușit să creioneze organizații locale în mai bine de un sfert din comunele din teritoriu.
Prima DEMISIE de președinte după înlocuirea Lilianei Mincă cu Roxana Anușca Țurcanu din ALDE Botoșani
În noua formulă în care s-a constituit Filiala Județeană ALDE Botoșani nu s-a regăsit unul dintre președinții de organizație din cadrul partidului.
Un echipaj MAI a salvat un bărbat care și-a băgat cuțitul în gât, polițiștii cer să se apeleze 112 doar la urgențe
Doi subofițeri MAI de la Botoșani i-au salvat viața unui bărbat din oraș care și-a provocat mai multe răni în zona gâtului cu un cuțit. Poliția Română a făcut public incidentul joi după-amiază.
Chirurgul sufletelor: Preotul din Botoșani care a convins oamenii să doneze 7 tone de sânge, a salvat zeci de vieți de la Colectiv – FOTOGALERIE
Născut la Hlipiceni, din ţărani simpli şi evlavioşi. S-a călugărit pe când avea doar 18 ani, apoi a plecat în armată, la tanchişti. Părintele Ciprian Grădinaru este cunoscut în toată România drept chirurgul sufletelor.
REALITATEA dură a județului: O femeie a născut acasă un bebeluș de 1.400 de grame pe care nu l-a mai vrut
Bebeluși născuți acasă, mame cu sarcini nemonitorizate, copile cu copii. Sunt doar câteva situații cu care medicii de la Maternitatea Botoșani se confruntă. Iar această realitate dureroasă, o recunosc și cadrele medicale, ține și de specificul zonei.
ULTIMĂ ORĂDEZASTRU făcut de o șoferiță de 19 ani în intersecție la Rompetrol – GALERIE FOTO & VIDEO
Accident rutier petrecut în urmă cu puține momente la intersecție străzilor Calea Națională cu Petru Rares, lângă stația Rompetrol.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am luat decizia aseară într-o discuție cu d-na premier și dl ministru Eugen Teodorovici, care m-a rugat să vă salut și din partea lui ca mâine dimineață să punem în transparență publică o Hotărâre de Guvern prin care ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7601 lei
USD
Dolarul SUA
4.2726 lei
CHF
Francul elveţian
4.3205 lei
GBP
Lira sterlină
5.5266 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9349 lei
XAU
Gramul de aur
204.3163 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4414 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9315 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6372 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.