Top News
E dezastru: Botoșani a depășit pragul de 700 de cazuri de Covid! Am ajuns pe locul 4 în România

Cu toate că la nivel național pandemia este în retragere de o săptămână, la Botoșani situația se înrăutățește de la o zi la alta. Iar asta o arată chiar datele făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În raportarea de sâmbătă, de la ora 13:00, județul nostru figurează cu 704 cazuri confirmate, cu zece mai mult decât vineri.

 

Botoșani a reușit astfel să devanseze Arad și să urce pe locul 4 la nivel național ca număr de persoane infectate, după Suceava, București și Neamț.


Iată primele 10 poziții:


Suceava 3.415


București – 1.7128


Neamț – 864


Botoșani – 704


Arad – 695


Brașov – 677


Mureș – 660


Hunedoara – 622


Galați – 566


În ciuda situației dezastruoase, care este și mai gravă dacă raportăm numărul de cazuri la populație, nu a existat vreun oficial botoșănean, din administrație, politică sau sistemul sanitar, care să își sume vreo vină pentru ceea ce se întâmplă la Botoșani.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Botoșănean mort de coronavirus, a supraviețuit șase zile de la diagnosticare
Peste 400 de semnături strânse pentru menținerea doctorului Malancea în funcția de director la ”Mavromati”

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL 

download from google playdownload from apple store
Concurență serioasă pentru Primărie, o patroană cu afacere „dulce” vrea să cumpere fostul Cinema Luceafărul, dispute în plenul municipal - FOTOGALERIE
Pentru a doua oară consecutiv în ședință ordinară, pe ordinea de zi a plenului municipal a fost introdus proiectul de hotărâre privitor la preluarea, de către Primărie, a fostului cinematograf Luceafărul.
Se cere suspendarea din PSD a tânărului cercetat penal de DNA pentru șantaj la firme private
Cariera politică a tânărului social democrat pare să fie în impas la doar câțiva ani de când și-a început ascensiunea accelerată pe diverse posturi de conducere.
Visul AUR sfărâmat într-un an: Liderul botoșănean care demisionează misterios – Am avut o discuție cu mine însumi / Plec demn, cu capul sus, nu dat afară
Un an au durat planurile politice de viitor, credința în „marea schimbare” promisă de partid, lupta pentru mărirea electoratului și alte lucruri ce țin de activitatea unui președinte de filialală municipală.
Fum, flăcări, fete, motoare turate la maxim și senzații mai ceva ca-n filme, la demonstrația de drift din centrul orașului – VIDEO & GALERIE FOTO
Anvelope încinse, mult fum și un permanent scârțâit s-au putut vedea, simți și auzi astăzi în parcarea fostului magazin Botoșani, acolo unde Asociația Procar Racing a organizat o demonstrație de drift.
Spitalul „Mavromati” caută să angajeze casă de avocatură în procesul pentru cazul Alexandrei Ivanov
Familia Alexandrei Ivanov a solicitat ca Spitalul Județean „Mavromati” să fie constituit în dosar ca parte responsabilă civilmente.
Alegeri la Colegiul Medicilor pentru Comisia de Disciplină: 11 cunoscuți medici de la Botoșani au intrat în cursă – LISTA
Colegiul Medicilor Botoșani organizează în aceste zile alegeri pentru Comisia de Disciplină.
Un director de instituție s-a pensionat, dar nu se dă dus de pe scaunul de șef: Eram cu inima îndoită/ Nu mă interesează latura financiară
Un șef de instituție de la Botoșani și-a depus dosarul de pensie la începutul lunii septembrie a anului 2023. Și a decis să mai rămână încă 12 luni în instituția unde lucrează de peste trei decenii.
MIRACOL la Iași - Copilul aruncat pe geam a ieșit din comă: Acest copil ne-a demonstrat că există speranțăVIDEO
Medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Iași au reușit să producă un miracol în cazul băiețelului de 3 ani care a fost aruncat pe geam de propria mamă.
Doi pompieri au căzut din picioare la evenimentul organizat la Săveni – VIDEO&FOTO
O parte dintre militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au participat la evenimentele organizate de Ziua Pompierilor după ce au ieșit din turele de lucru.
Botoșăneancă internată PATRU luni la „Mavromati” după ce familia „a abandonat-o” în spital: Sumă RECORD cheltuită cu spitalizarea
Pacienta a stat internată pe două secții de la Spitalul Județean „Mavromati” și anume Anestezie și Terapie Intensivă, respectiv Medicală II.
Pompierii și-au sărbătorit ziua în cadru inedit cu oficialități și public extrem de numeros – VIDEO & GALERIE FOTO
La 175 de ani de serviciu în slujba comunității, pompierii de pretutindeni sărbătoresc astăzi, 13 septembrie 2023.La Botoșani evenimentul din acest an a avut un aspect aparte.
Ideea ingenioasă a unui director de la Botoșani: I-a adus pe Mickey și Minnie să conducă elevii la clase – VIDEO&FOTO
O festivitate de deschidere de an școlar care a ieșit din tiparele obișnuite, din punctul de vedere al organizării acestor evenimente în anii care s-au scurs de la Revoluție.
Colegiul „Laurian”, deschidere de an școlar cu oficialități și un afacerist de succes: Nimic să nu ne umbrească chipul FOTO & VIDEO
Festivitatea la Colegiul Național „AT Laurian” a început puțin după ora 9:00, după formatul clasic.
Doi directori PNL de spital și un stareț propuși cetățeni de onoare într-o comună de la capătul județului
Ceremonia de înmânare a diplomelor de cetățean de onoare are loc în aceste momente pe scena pe care este în plină desfășurare „Festivalul Omeniei”, aflat la ediția a XVI-a.
Pacienții botoșăneni pentru care NU există locuri în spitale și care plătesc cu VIAȚA
Numărul botoșănenilor care și-au pierdut viața pentru că nu a existat un pat liber într-un spital de specialitate nu este unul extrem de ridicat.Însă acești oameni ar fi avut probabil o șansă la viață dacă problema care persistă la nivel național de decenii întregi ar fi fost rezolvată de guvernanți.
Salariilor directorilor de școli ar putea crește, lider sindical de la Botoșani: Nu a fost stabilit un termen
Liderii sindicatelor din Educație au avut luni, 4 septembrie 2023, o întâlnire la Guvernul României.
ALERTĂ la Botoșani cu boala „copilăriei”: Părinții REFUZĂ vaccinarea, decizie luată de DSP cu „ecouri” de la minister
La nivelul județului Botoșani a fost declanșată o campanie de informare în rândul părinților pentru a fi convinși să-și vaccineze copiii.
Ultimele clipe ale Alexandrei pe patul de spital - MĂRTURIA tulburătoare a medicului care a încercat să o readucă în simțiri - VIDEO
La ora 7:05 Alexandra a trimis ultimul mesaj. Îi era adresat mamei sale căreia i-a spus: „nu am aer”. Aceste cuvinte au devenit simbolul suferinței unei mulțimi de oameni care au rezonat cu durerea familiei și s-au revoltat în fața unui sistem care, pe alocuri, suferă grav.
Copiii Alexandrei plimbați pe rând cu mașina prin oraș, pentru a putea adormi fără mama lor – VIDEO
Primele declarații familiei Alexandrei au fost făcute luni, 29 august 2029 când au avut loc audierile la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Avocata din Iași angajată de familia Alexandrei a făcut DEZVĂLUIRI după prima zi de audieri: Vor fi chemate multe persoane, inclusiv medici și asistenți
Audierile familiei care au avut loc în cursul zilei de marți, 29 august 2023, la 11 zile de la moartea Alexandrei au durat nu mai puțin de opt ore.
Dar milițienii, plini de suficiență, nu citesc ce se comentează la adresa lor pe botoșănenaul.ro . Și nici nu le pasă. Ar trebui puși zilnic pe prima pagină, cu poze să-i vadă vecinii cât sunt de frumoși. Chiar, de ce nu faceți un panou de onoare să-i puneți pe toți milițienii din Botoșani, să știe lumea că există? Amenzi au dat numai la ordin, acum nu mai văd nimic. Pentru ăștia nu s-au făcut numai pensii speciale, ei au și legi speciale, noi ceilalți, pu....mea , suportăm toate măgăriile interlopilor protejați de ei și de ditamai politicienii. Halal!
23 mai 2020, 23:59
Organele de ordine sunt inexistente in Botosani, nu se respecta legislatia privind starea de alerta. Nu le mai pasa de nimic de cand avocatul poporului si curtea constutionala au ajuns avocatii infractorilor si a celor ce nu respecta nimic. De ce nu-i intrebati pe cei de la MAI, prefectul judetului, cate amenzi s-au dat dupa 15 mai pentru nerespectarea restrictiilor specifice?
23 mai 2020, 21:35
Asa e cu prea multa libertate. Daca se interzice accesul la fast-food-uri si statul la coada la ele, va fi bine. Daca nu, sa nu ne mai vaitam ca o sa crape multi. Oricum, generatia fast-food va fi in cativa ani generatia IRO (Institutul Roman de Oncologie). Vor sta la coada si acolo...
23 mai 2020, 14:58
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
La mare, am luat struguri de pe marginea drumului. M-am lăsat păcălit. M-am lăsat păcălit. Știam că mă păcălește” Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) Botoșani.& ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9745 lei
USD
Dolarul SUA
4.7430 lei
CHF
Francul elveţian
5.1499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1651 lei
XAU
Gramul de aur
278.5272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2589 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9934 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4556 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2033 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6670 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.3 o C
Dorohoi
23.7 o C
Bucecea
22.3 o C
Darabani
20.9 o C
Saveni
24.9 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.