Top News
Cosmin Andrei, la câteva ore de a fi declarat primar, Biroul Electoral Municipal închide astăzi alegerile la Botoșani

Viceprimarul social-democrat care a candidat la funcția de primar mai are doar câteva ore până la a fi declarat noul edil șef al municipiului Botoșani.

Două victorii în instanță și o hotărâre a BEC au înclinat balanța

 

Cele două victorii obținute vineri de PSD Botoșani în instanță, prin care s-a decis suspendarea renumărării voturilor din 18 secții și a tuturor celor nule, precum și o circulă emisă de Biroul Electoral Central (BEC), au determinat Biroul Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) să decidă închiderea alegerilor la Botoșani.


Liberalii au aflat de intenția BECM și au încercat să blocheze procedura prin depunerea unei noi contestații de către Cristina Miron, reprezentantul PNL în BECM, însă acțiunea a fost respinsă cu o largă majoritate.


Aceasta a solicitat a nu se dispune încheierea procesului verbal de consemnare a rezultatului final al votului pentru primar și Consiliul Local până la soluționarea definitivă a proceselor de pe rolul Tribunalului Botoșani, acolo unde PSD a obținut deocamdată suspendarea renumărării.


Cu 9 voturi pentru respingere, o abținere și doar un vot pentru admitere, contestația a fost declarată neîntemeiată.


BECM a arătat că hotărârile adoptate ieri de Tribunalul Botoșani sunt executorii, dar mai ales...


”Ulterior pronunțării celor două hotărâri ale BECM (prin care s-a acceptarea renumărarea voturilor din 18 secții și a tuturor celor nule – n.r.), Biroul Electoral Central, prin circulara nr. 3.205 din 1 octombrie 2020, a precizat că pot fi făcute corecții ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripție pentru soluționarea unor contestații referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secției de votare ca fiind voturi nule, fiind interzis să se efectueze alte tipuri de corecții ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate, dispoziții ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii BEC nr. 98/2020”,


Hotărârea BECM 209/3 octombrie 2020.

 

”Impune închiderea procesului electoral de votare la nivelul municipiului Botoșani”

 


În această hotărâre se menționează și că în circulara BEC se precizează că hotărârile Biroului Electoral Central sunt valabile pentru toate birourile electorale din țară, implicit și pentru BECM Botoșani.


”Ținând cont și de dispozițiile obligatorii ale BEC din circulara și nota mai sus arătate, la data analizării întâmpinării există o altă situație de fapt care impune închiderea procesului electoral de votare la nivelul municipiului Botoșani”,


Hotărârea BECM 209/3 octombrie 2020.


Judecătoarea Dorica Țurcanu și avocatul Constantin Ababei, președinte, respectiv locțiitor BECM, alături de membrii Biroului, se află încă de dimineață la sediul amenajat la Primăria Botoșani și lucrează la procesul verbal de constatare a rezultatelor alegerilor de la Botoșani, în care Cosmin Andrei are o diferență infimă față de Cătălin Flutur, dar datorită căreia va fi consemnat ca învingător al cursei pentru Primăria Botoșani.

 

loading...
Tribunalul a suspendat și renumărarea voturilor de la 18 secții din municipiu
Se termină meciul? BEC a decis clasarea tuturor cererilor de renumărare a voturilor

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

Polițist lovit și cu uniforma distrusă, agresorul scăpat de închisoare a fost pus puțin la treabă
Cazurile în care polițiștii ajung să fie loviți de unii botoșăneni sunt destul de frecvente. De cele mai multe ori protagoniștii unor astfel de incidente sunt persoane aflate sub influența alcoolului.
Rămas bun, Liliana Chira! Inspectorul școlar condus pe ultimul drum de profesori, inspectori și lideri politici – GALERIE FOTO
Inspectorul școlar Liliana Chira, profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost condusă astăzi pe ultimul drum.
Echipă completă la Primăria Botoșani! Noii viceprimari vor primi atribuții... „de formă”, altceva va conta
De miercuri, 18 noiembrie 2020 Primăria Botoșani funcționează cu conducere completă, primar și viceprimari, în urma rezultatelor înregistrate la alegerile locale din septembrie 2020.
O nouă instituție înființată la Botoșani! Șeful caută sediu și va fi „stăpân” pe o parte din suprafața județului
S-a înființat de la data de 1 octombrie 2020 deși la nivel național este funcțională de aproximativ patru ani de zile.
Noul spital al orașului blocat într-un tunel despre care se știa de 3 ani, Comitetul de Urgență trimite adrese abia după 8 luni de pandemie - DOCUMENT
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) condus de prefectul Dan Nechifor în calitate de președinte a transmis o adresă către Compania Națională de Investiții (CNI) prin care a cerut lămuriri față de situația noului spital de boli paliative, construit în municipiu.
Maternitatea Botoșani iluminată în violet pentru cei mai firavi bebeluși: Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viațăGALERIE FOTO
Pe 17 noiembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Prematurului. Chiar dacă traversăm o perioadă grea, această zi a fost marcată la Botoșani și în acest an.
Băut bine, un șofer a căzut cu BMW-ul într-un șanț de un metru, la ieșirea din oraș – GALERIE FOTO
Combinația condus - băuturi alcoolice a provocat încă un accident. S-a întâmplat în urmă cu câteva minute la intrarea în Curtești dinspre Botoșani.
”Mă grăbesc cât pot de tare” - Prefectura s-a pronunțat în cazul noilor viceprimari de Botoșani
Pe 13 noiembrie s-a împlinit deja o săptămână de când Consiliul Local a desemnat noii viceprimari ai Botoșanilor, însă municipiul continuă să nu aibă vreun deținător al funcției care să și-o exercite.
Scădere cu 30% a cazurilor de Covid la Botoșani într-o singură zi, dar avem și doi morți
Botoșaniul a scăzut în sfârșit sub o sută de cazuri zilnice de Covid, potrivit raportării zilnice trimise de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Loading...
Directorul adjunct (a)politic a ajuns viceprimar de oraș: Nu am fost membru de partid niciodată până acum decât la PSD
Orașul Săveni are începând de vineri un nou viceprimar în persoana social-democratului Angel Călin, care a fost votat cu o largă majoritate în Consiliul Local.
Există și așa ceva: Avem un absolvent de doctorat care tocmai a devenit director la o instituție
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoșani are începând de astăzi un nou director adjunct după un concurs desfășurat la nivelul structurii centrale a instituției.
Blesteme și vorbe de ocară la vizita primarului în piață: Se deschide o hală, alta pe jumătate și se... înjură ”nazistul de la Cotroceni” – VIDEO & GALERIE FOTO
Primarul municipiului Botoșani a vizitat miercuri dimineață Piața Centrală. Edilul șef a fost pe rând în toate sectoarele pentru a discuta cu reprezentanții agenților economici afectați de măsurile guvernamentale de sistare a activității în spațiile închise.
Grefieră de la Parchet infectată cu Covid: S-a plimbat prin toate birourile! DSP acuzată că NU a făcut ancheta epidemiologică
O altă unitate lovită de noul virus SARS-CoV-2 este Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi unde a contactat această boală o grefieră.
Anchetă Covid după moarte! Sunt căutați botoșănenii care au intrat în contact cu doctorița decedată luni
Medicul de familie din Botoşani, în vârstă de 46 de ani, care a decedat luni, a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19. Anca Beatrice Irimia a fost găsită inconștientă în cabinetul său, a fost testată, iar rezultatul a confirmat că era infectată.  
Loading...
Corturi de campanie de la Armată în curtea Spitalului Județean pentru bolnavii de coronavirus: Vor fi la dispoziția cadrelor medicale pentru triaj – GALERIE FOTO
Imagini „ca de război” în curtea celei mai mari unități medicale din județul Botoșani.
Medicii care ”salvează omenirea”, protest la sediul direcției: S-a ajuns la limită, nu mai avem bani, nu mai avem materialeFOTOGALERIE
Medicii veterinari au protestat luni la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). În jurul orei 10:30, patru cadre din localitățile Vlădeni, Pomârla, Broscăuți și Unțeni se aflau la intrarea în curtea instituției din strada Tudor Vladimirescu.
POVESTEA actorilor care parodiază politicienii, în vremea Covid-ului, la Botoșani: Trei băieți AlanDaLa și peripețiile lor din pandemie sau alegeri - FOTO&VIDEO
Ei sunt Cosmin, Andrei și Pavel. Cei trei actori din Botoșani care s-au gândit că pandemia trece mai ușor cu parodia. S-au întâlnit în trupa de teatru a liceului, au mers toți la aceeași facultate, sunt și colegi la Teatru. Iar de o vreme prietenia lor a devenit... AlanDaLa.
Fără pic de rușine! Aleșii de la Municipiu s-au luptat ore-n șir pentru a-și pune oamenii pe posturi politice, s-au făcut cărțile și la spitale
Ședința care a bătut toate recordurile și care s-a terminat rușinos la modul propriu al cuvântului după opt ore de lupte, a avut de fapt un scop (ne)ascuns cetățenilor care i-au ales pe prestatorii spectacolului politic desfășurat chiar pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
SCANDAL la Prefectură pe marginea închiderii piețelor, prefectul scos din sărite de un director: Găsiți soluții, că de asta sunteți la conducerea unităților și luați salarii - VIDEO
În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Membrii acestei structuri s-au întrunit pentru adoptarea măsurilor și restricțiilor valabile la Botoșani, în contextul deciziilor luate în ședința de Guvern.
Viceprimarii VOTAȚI secret după o ședință care s-a dus peste orele de program și o surpriză politică
Noii viceprimari ai municipiului Botoșani au fost desemnați în urmă cu scurt timp, după o ședință extraordinară de Consiliu Local care a doborât probabil un nou record.
Oamenii au decis: fluturele pleacă acasă. În rest... e lipsit de relevanță rahatul mâncat de unii...
3 octombrie 2020, 22:17
Doar intreb ..in 8 ani de administratie nu imi amintesc un proiect care sa ii fie atribuit(de 4 ani joc de glezne cu stadionul nou) doar frane in calea dezvoltarii (casa Ankele din centrul vechi fosta bucuria copiilor) ce il recomanda pe acest domn( desi in campanie s a facut remarcat doar prin improscari cu noroi in vechea administratie ca primar?...prevad un dezastru in urmatorii 4 ani ceva gen Portariuc..sper (si doresc) sa ma insel
3 octombrie 2020, 19:33
Plangerile penale au avut rolul lor. I-a mai trezit putin din slugarnicie. Sistemul care a ajutat-o pe Clotilde l-a daramat pe Flutur. Nici sistemul nici palariile negre ale masonilor, ostentativ afisate pe la tot felul de manifestari publice sau private, nu au ajutat. Nici icoana purtata pe drum in pandemie si salutata in genunchi din fata primariei. Mai au o mare sansa. Sa faca alianta cu USR si PRO Romania si sa faca ce i-au facut lui pesedistii patru ani. La judet la fel, sa o incurce pe Doina&compnay. Desi nu suntem departe nici de refacerea USL. Si Turcanu si Hunca, la urma urmei nu sunt decat niste tradatori. Oare se lasa PSD si PNL manevrati de tradatori? Ar fi titpic romanesc.
3 octombrie 2020, 18:28
FELICITARI, LE MERITATI PE DEPLIN TU SI ECHIPA TA DE TINERI!
3 octombrie 2020, 17:28
"Siguranța unui trai mai bun", cu acest slogan de campanie electorală a câștigat domnul Andrei. Să nu cumva să uitați. Felicitări domnului primar.
3 octombrie 2020, 17:06
NU mai contează nici un comentariu răutăcios. FELICITĂRI!...Domnule Primar COSMIN ANDREI. - Dreptatea aînvins!
3 octombrie 2020, 16:26
De cand este lumea si pamantul ”hotul striga...Hotii!”. Asa si vladutz
3 octombrie 2020, 16:25
Lingăii lui Flutur sunt în mare și temporară suferință. Pentru că, din seara asta, vor reflecta profund și se vor apuca de lins la noua administrație. Urrraaaaa, urrraaaaa!!!
3 octombrie 2020, 16:02
Cosminele, esti tanar, dar castigi prin furt. Asadar, esti reprezentantul hotilor de la PSD. Nu esti cu nimic mai prejos de Iliescu, Mitrea, Dragnea.Nu esti reprezentantul municipiului Botosani, pentru ca exista dubii in ceea ce priveste numaratoarea.Daca asa iti educi copiii, sa fure, sa minta, sa faca exact ca tine, esti mandru de tine?Cand seara iti iei copilul in brate esti mandru de tine,ca au furat?Prietene, sincer, mi se face rau...sa nu spui vreodata ca reprezinti noua clasa politica...esti tot un ...
3 octombrie 2020, 15:34
FELICITARI MULTE SI IMBRATISARI PRIETENESTI< COSMINE > !!!
3 octombrie 2020, 14:59
ce facem cu dl Catalin care plange?
3 octombrie 2020, 14:49
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8738 lei
USD
Dolarul SUA
4.0922 lei
CHF
Francul elveţian
4.5042 lei
GBP
Lira sterlină
5.4621 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9242 lei
XAU
Gramul de aur
238.7471 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2382 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3500 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0127 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1460 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.0 o C
Dorohoi
-0.5 o C
Bucecea
1.0 o C
Darabani
-0.7 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
7.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.