Top News
Candidat la Primăria Botoșani cu program electoral din urmă cu 20 de ani, (încă) de actualitate: M-am uitat în jurul meu (la ceilalți candidați) și-am prins curaj VIDEO

Partidul Mișcarea Populară (PMP) – Filiala Botoșani și-a prezentat joi dimineață candidatul pentru Primăria Botoșani, validat de București în data de 20 iulie 2020.

Candidat cu program vechi de două decenii

 

Primul anunțat ca și intenție a fost Cezar Vizitiu, însă într-un an atipic în care adunările publice sunt cu restricții și cu o campanie electorală care va fi la fel de atipică, s-a decis că pentru Primăria Botoșani este nevoie de un candidat cu notorietate.

 

Și atunci s-a optat pentru Gheorghe Ciubotaru, catalogat de PMP drept o personalitate botoșăneană cunoscută, care are șanse sporite de a obține Primăria și care crede că va fi următorul primar.

 

A venit la conferința de presă cu programul său cu care a candidat și în urmă cu două decenii.

 

Unul despre care spune că este încă de actualitate. Din nefericire pentru botoșăneni, mai ales.

 

„Atunci erau vreo 23 de candidați, eu eram cel mai tânăr candidat. Cred că o parte dintre dv. își aduc aminte că am făcut o mare greșeală de candidat atunci, m-am adresat foarte mult tineretului și mai ales copiilor. Am adus Sweet Kiss, Moromeții și le-am făcut o plăcere celor de 15, 16, 17 ani. Dovadă că președintele de la Municipiu de acum, atunci și-a lămurit părinții să mă voteze, și-a adus aminte de campania făcută de acum 20 de ani”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

 

Vot pe nostalgie?

 

Copiii de atunci, pe care i-a făcut fericiți, sunt adulții de acum care îi pot acorda votul din această postură.

 

„Și atunci am avut un program, întâmplător îl am la mine și multe lucruri sunt de actualitate. De exemplu, aici avem reparația Teatrului. Dacă s-au cheltuit așa mulți bani la Teatru, s-au cheltuit pentru a-l strica, pentru a-l dărâma, că de făcut nu s-a făcut. Și au trecut 20 de ani. Eu propuneam să-l reparăm. Sunt lucruri care trebuie făcute, chiar din programul acela de acum 20 de ani”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

Un alt exemplu ar fi și Parcul de Agrement Turistic Cornișa despre care Gheorghe Ciubotaru ar fi amintit în programul electoral din anul 2000 și datorită căruia, colegii din PMP îl văd și acum drept un „vizionar”

 

„Cornișa, îl am scris în program, acum 20 de ani. Speram să se întâmple acest lucru”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

Gheorghe Ciubotaru a fost consilier local dar și consilier județean. A fost și cenzor la Zona Metropolitană de unde a fost scoasă la iveală situația juristului fără diplomă.

 

„Fostul primar, cum îl cheamă, Ovidiu și nu mai știu cum, a semnat chiar ca primarul, fără să se uite la dosar, că acela nu are licență. Condiția era să aibă studii de lungă durată și 5 ani experiență în funcția de consilier juridic și el nu avea licență. Și el i-a semnat decizia de încadrare”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

„Gelu prăjiturică”

 

Candidatul PMP din 2020 a rămas în memoria colectivă a unora dintre botoșăneni în asociere cu un desert, urmare a unei candidaturi din scrutinele anterioare.

 

Nu-l deranjează. Dimpotrivă.

 

 

„Mie îmi îmi place, mi-a plăcut că mi s-a spus Gelu – prăjitură, nu a fost nicio jignire”

 

Gheorghe Ciubotaru spune că și anul acesta va avea un program electoral interesant. Și a enumerat o parte dintre proiectele pe care și le propune. Aduse tot din urmă cu 20 de ani, de la prima lui încercare de a fi primar.

 

 

„Traseele ocolitoare ale Botoșaniului pentru transportul greu prin Curtești și prin Bălușeni, unul spre Dorohoi, unul spre Suceava. Este strict necesară această investiție și eu spun că se va face, sunt convins că și alți candidați doresc acest lucru și nu este rău. Important este să se facă. Teatrul Mihai Eminescu trebuie făcut, indiferent de ce primar vine. Nu poți să-l lași așa. Mai sunt și alte lucruri, drumurile de pământ le-am spus și în anul 2000 și nu au dispărut. Drumurile de pământ sunt în continuare”,

Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la Primăria Botoșani

 

Aspirantul la fotoliul de edil șef și-a încheiat discursul anului electoral din 2020 într-o notă amuzantă: ”M-am uitat în jurul meu (la ceilalți candidați) și-am prins curaj”, a arătat el râzând subliniind din nou că este convins că poate fi următorul primar pentru legislatura 2020 – 2024.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Încă un candidat schimbat la Primăria Botoșani, se pregătește o prezentare surpriză

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cazul Alexandrei Pușcașu, tânăra moartă după ce a născut la Maternitate: Procurorii „somați” ca în PATRU luni să finalizeze ancheta
La începutul lunii iulie a anului 2021, o tânără de 32 de ani a murit la Maternitatea Botoșani după ce a născut o fetiță.
Iftime și demisia lui Gireadă: Foarte bine! Poate îl demiteam eu / Dacă vrea să plece, să pleceVIDEO
Emisiunea ”Botoșăneanul TV” în care invitat a fost Valeriu Iftime a început la doar câteva minute după ce Verginel Gireadă și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani. Astfel că subiectul nu a fost ocolit în cele aproximativ 60 de minute de discuții.
Interes uriaș pentru autobuzele electrice din Botoșani, patru companii turcești și una românească la licitație – VIDEO
Anunțul de participare la contractul de achiziții publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a suscitat interes din partea companiilor naționale și internaționale.
Doctorița Claudia Malancea și asistenta șefă de pe ATI, Marinela Preda se întorc la serviciu
Cele două au depus cerere prin care solicită să-și reia activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
DECIZIE de ultimă oră: Doctorița Malancea și încă patru persoane din „Lotul Mavromati” ies din arestul la domiciliu
Hotărârea a fost luată vineri după-amiază de către magistrații de la Curtea de Apel Suceava. 
Ceață la liberali: Șoptică nu mai demisionează, Iftime nu are vreo funcție, dar are ”o putere foarte mare”VIDEO
Astăzi la amiază, liberalii botoșăneni au invitat presa la o conferință în care, teoretic, să explice tot ce se întâmplă la vârful organizației județene, însă acțiunea lor a avut exact efectul invers.
El este inginerul care i-a luat locul lui Eugen Țurcanu pe funcția de director: Vreau să mai schimb ceva aici VIDEO
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a semnat dispoziția privind numirea unui nou director al Direcției Sport și Agrement (DSA).
Tiberiu Nichiteanu condus pe ultimul drum de o mare de oameni – FOTO & VIDEO
Sute de persoane sunt prezente la înmormântarea lui Tiberiu Nichiteanu.
Întrebarea zilei vine de la Flutur: Câte descinderi DNA au fost la Primărie? Mai ales în ultima vreme –  VIDEO
A început ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii ianuarie.
Dosarul crimei de la Cornișa ar putea fi CLASAT de procurori
Iar acest lucru ar putea fi posibil imediat după întocmirea unui raport de expertiză medico-legală psiihiatrică definitiv.În dosarul în care este cercetată fapta de omor a Lilianei Băieșu procurorii au solicitat de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani luarea măsurii de siguranță provizorie.
Tinerii „fug” de căsătorie, un preot botoșănean supărat pe lipsa de asumare vine cu o propunere: O să chem după slujbă pe toţi şi pe toate cele care doresc să se căsătorească
Tot mai mulți tineri sunt sceptici atunci când vine vorba de o relaţie. Faţă de generațiile anterioare, care priveau relația și căsătoria ca un demers obișnuit al vieții, tinerii de astăzi nu par să gândească la fel.
Nicușor Curteanu condus pe ultimul drum în sunet de sirene și cu sute de apropiați și colegi – VIDEO & GALERIE FOTO
Medicul Nicușor Curteanu a fost unul dintre cei iubiți în profesie.De oamenii cu care a venit în contact, fie ei pacienți, colegi sau persoane din mediile sociale.
Numărul adopțiilor a crescut la Botoșani: Cuplurile botoșănene își caută alinarea printre orfanii statului
Copiii din centrele care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani (DGASPC) au fost adoptaţi de către oameni cu suflet mare care să le ofere o familie ideală de care ei duc lipsă.
O întreagă organizație PSD, în frunte cu primarul și viceprimarul, cu bagajul la ușa PNL
PSD Botoșani la un pas să piardă o filială locală din teritoriu după ce primarul, viceprimarul și toți consilierii și-au exprimat intenția de la trece la PNL.
Dezbatere istorică la Botoşani cu strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza: Greu este să porţi pe umerii tăi un nume pe care mi l-a hărăzit Dumnezeu - FOTO & VIDEO
Sute de persoane au fost prezente la eveniment, multe dintre acestea fiind atrase de invitații anunţați de organizatori. Sala a fost plină.
O unire cum alta n-a fost, cu public numeros, dar cu aceleași metehne politice – VIDEO & GALERIE FOTO
165 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați la Botoșani sub un soare blând de iarnă care a scos din case sute de botoșăneni.
Medicul de la Botoșani care strânge semnături pentru introducerea unei materii în curricula școlară: Noi încercăm...
Ministerul Sănătății va fi solicitat cu privire la o mișcare care se îndreaptă către educația elevilor.
Instituția de la Botoșani care păstrează memoria colectivă a comunității și care stochează aproape cinci kilometri de documente
Este una dintre instituțiile publice de la Botoșani cu mai puțină vizibilitate la public și probabil că nu mulți sunt botoșănenii care-i cunosc existența sau specificul. 
Un botoșănean, director de imagine al filmului momentului din cinematografe: Am rămas la București pentru a activa în domeniuVIDEO & GALERIE FOTO
Cinefilii botoșăneni care sâmbătă seară au asistat la cele două proiecții speciale ale fimulului ”Klaus & Barroso” au avut parte de o surpriză. Cei doi actori principali, Adrian Nicolae și Cosmin ”Micutzu” Nedelcu, au intrat în săli alături de directorul de imagine al lungmetrajului, Mihai Marius Apopei.
Noile locuințe sunt aproape gata, primarul promite că 2024 este anul mutării cetățenilor din Centrul Vechi: Locuiesc și trei familii, 10 persoane în 20 de metri pătrați - VIDEO
Noile blocuri vizează o categorie de persoane aflate într-o anumită zonă cu risc din municipiu.
Vai Doamne când scăpăm de ăștia ????
23 iulie 2020, 16:11
Ne intoarcem in timp cand isi facea naiva reclama electorala cu sintagma ”Imi place Gelu”.Dar acum sunt un fel de candidati care au masca de altruisti pusi in slujba binelui comun, dar care chiar se gandesc numai la ei si la grupul lor, si la cate fonduri publice si europene ar putea sa imparta dintr-o functie publica.
23 iulie 2020, 15:22
Doamne apără-i pe botoșăneni. Nici 2% nu scoate asta. Și se visează și primar. Cât de mare să fie criza de personal la PMP să scoți de la naftalină unu ca asta...
23 iulie 2020, 13:19
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
4.5 o C
Dorohoi
4.5 o C
Bucecea
3.1 o C
Darabani
3.2 o C
Saveni
4.8 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.