Top News
Amendă uriașă în „patria senatorului” din cauza unor ”nenorociți” cu aburi în creier

O nouă sancțiune cu o valoare mare a fost aplicată recent pentru  problemă ce pare a fi una generalizată la nivelul județului.

Primăria Vlăsinești de unde provine senatorul PSD, Lucian Trufin a fost amendată de comisarii de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.

 

S-a întâmplat săptămâna trecută înainte de Zilele Comunei când comisarii i-au surprins în flagrant pe oamenii de la Primărie cum descărcau gunoi pe un loc unde în trecut era o rampă autorizată de deșeuri.

 

”S-a constatat că pe raza unității administrativ teritoriale se depozitau necontrolat deșeuri care erau colectate de la platformele din localitate și se duceau pe amplasamentul unei foste rampe închise în 2009”,

Cristina Kashyap, comisar șef CJGM

 

Deșeurile erau aruncate în această zonă și când se adunau probabil în cantități mai mari, erau arse.

 

”La momentul autosesizării se depozita dar pe amplasament erau urme că ar fi fost și incendiate”,

Cristina Kashyap, comisar șef CJGM

 

Cei de la Primăria Vlăsinești au un termen de 15 zile de la semnarea procesului verbal de contravenție, să conteste amenda.

 

În schimb, cei de la Primărie confirmă parțial ceea ce s-a întâmplat. Primarul nou de la Vlăsinești susține că într-adevăr s-au aruncat acolo deșeuri însă din cauza oamenilor care au acționat de capul lor.

 

”Domnii de la ajutor social fiind influențați de mai multe chestii volatile, noi pregătind Zilele Comunei atunci și făcând curățenie, dl viceprimar le-a explicat clar să meargă la țarcul amenajat. Dar lor li s-a părut mai ușor, să nu mai întoarcă căruța și s-au dus exact unde nu trebuia. Atunci au trecut și d-nele de la Garda de Mediu și i-au surprins în fapt. Și ei ca să se scoată au spus că viceprimarul i-a trimis, că omul când e panicat așa face, că așa-i românul”,

Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsinești

 

Ca atare, Primăria își asumă amenda pentru că oricum nu poate recupera această sumă de la oamenii care primesc ajutor social.

 

”Noi nu putea să spunem că nu a fost acolo din moment ce d-nele i-a prins în flagrant. Nici noi nu aveam cum să demonstrăm că nu le-am spus acolo. Și ca noi să-i amendăm pe ăia care-s vai de capul lor, niște nenorociți, asta e”,

Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsinești

 

Din nou, tot oamenii din comună sunt vinovați pentru gunoiul ce a fost ars.

 

 

 

”Din comună mai sunt niște binevoitori din aceștia care se duc și descarcă și dau foc. Noi nu putem să afectăm un om care să stea acolo permanent să supravegheze. Mai am niște informații că mai aduc și de la Hănești, dacă tot e la îndemână acolo”,

Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsinești

 

Primarul de Vlăsinești a declarat că a achitat deja jumătate din cuantumul minim al sancțiunii. Dar că oricum, în ciuda faptului că oamenii au fost surprinși în flagrant, tot va contesta amenda.  

download from google playdownload from apple store
loading...
Șeful Direcției Agricole umilit în fața oficialităților de senatorul de Vlăsinești: Ca să zici că ai făcut și tu ceva azi

 

Președintele USR Botoșani, indemnizație de deputat tăiată din cauza chiulului din Parlament
Decizia a fost luată după o serie de absențe nemotivate în Camera Deputaților, în primele luni ale acestui an.
Autobuzele parchează la PSD! Războiul pe conducerea Eltrans tranșat social-democrat la vot
În urma desfășurării procedurii secrete de vot, a fost tranșată într-un final situația de la societatea Eltrans.
Operații greu de realizat pe pandemie la Mavromati, medic: Nu veniți la Spitalul Județean
După mai bine de un an de pandemie, botoșănenii cu alte afecțiuni sunt în continuare victime colaterale. Medici fac apeluri să nu se prezinte la spital dacă nu sunt „urgențe reale”.
Într-o lume care desparte, există un om care adună: Fenomenul Hărman la Botoșani – GALERIE FOTO
Aproape 100 de lucrări, un colecționar și colorata poveste dintr-o primăvară capricioasă încă.
Drumul strategic de la Botoșani: Judecătorii au scos din schemă „firma orașului”, loturile împărțite de alți constructori – VIDEO
Câștigătoare la precedenta licitație, exclusă total după un val de contestații la unități de stat și instanță.
HoReCa, cinematografele, sălile de spectacole și cele de jocuri – ÎNCHISE încă două săptămâni la Botoșani - DOCUMENT
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a prelungit sâmbătă pentru încă două săptămâni restricțiile suplimentare adoptate pe 27 martie pentru municipiul Botoșani.
Șefa CJ & primarul, cumpărături cu microfonul la piața de produse tradiționale: Să vedem dacă știi să dai restulGALERIE FOTO
Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani au fost invitați speciali la inaugurarea pieței volante cu produse tradiționale a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis, eveniment care a avut loc sâmbătă dimineață.
Mânăncă românește! Piață volantă cu produse tradiționale inaugurată în centrul Botoșanilor: de la caș și brânză la ceapă și miere de albină – VIDEO & GALERIE FOTO
Sub sloganul ”Mânăncă românește”, scris inclusiv pe un banner, în cadrul unui parteneriat pe care Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis l-a perfectat cu Primăria Botoșani, sâmbătă dimineață a fost inaugurată în centrul orașului o piață volantă cu produse tradiționale.
SEARA DECISIVĂ: FC Botoșani află în 90 de minute dacă se califică în play-off pentru a doua oară
Trei meciuri de totul sau nimic au fost programate seara asta de la 20:30 între echipe care evoluează în prima ligă și care își dispută locurile 5 și 6 din play-off.
Loading...
Protestatarii au spart un geam al Primăriei, ”bolovanul” provine de la Prefectură
Și la Botoșani au fost incidente în timpul protestelor care au avut loc la începutul săptămânii trecute față de noile măsuri luate de guvernare și dublate de o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență,
Paradă de tractoare pe străzi, orașul blocat de oamenii satelor, protest cu acuzații la polițiști și reproșuri la prefect – GALERIE FOTO & VIDEO
A fost probabil unul dintre cele mai spectaculoase acțiuni de protest organizate la Botoșani în ultimii ani de zile. Într-un imperiu al nemulțumirilor crâncene venite din partea celor care practică agricultura la Botoșani, fermierii și-au scos la vedere cele mai frumoase utilaje cu ajutorul cărora muncesc pământul.
Nu aveam cum să lipsesc la o asemenea înmormântare - Marian Murariu, prima ieșire după absența surpriză de la ședința cu Eltransul
Absența consilierului local Marian Murariu de la ședința deliberativului municipal convocat de primar pentru marți la amiază în vederea propulsării în funcții a unor administratori interimari la SC Eltrans SA reprezintă surpriza politică a săptămânii.
Îi lua... apa: Șeful cel mare de la Nova înlocuit în 24 de ore de la intrarea în CA a oamenilor susținuți de Doina & Florin
La o zi după întrunirea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) pentru validarea noilor membri din Consiliul de Administrație de la compania de apă, au avut loc și primele schimbări de șefi.
Încă un pas spre director din Râmnicu Vâlcea la ”Apă”: Noul CA completat de membrii PSD - ALDE
Adunarea Generală a Acționarilor companiei de apă și canalizare s-a întrunit astăzi la sediul societății și a votat completarea consiliului de administrație. În fapt, AGA a fost reprezentată de Dorin Birta, care săptămâna trecută a fost mandatat de plenul Consiliului Județean să voteze noii membri ai CA.
Loading...
RĂSTURNARE de situație la ședință, propunerile primarului au picat după o dublă trădare
Planurile inițiale nu s-au concretizat și în realitate și, după cum a decurs votul de la ședința de îndată a Consiliului Local, se preconizează o victorie liberală la numirea administratorilor de la Eltrans.
Cine salvează orașul? ”Protejat” de teancuri de hârtii, de legi pompoase, de instituții, Botoșaniul vechi se prăbușește în fiecare zi: ”Ce lăsăm noi moștenire celor care vin?” – GALERIE FOTO
Sute de botoșăneni trec zilnic pe lângă ele. Sunt bătrâne, triste la vedere și fără speranță. Altădată cochete, alinate și alintate de colorate vegetații, unele aduse chiar și de peste hotare, găzduind gălăgioase ședințe, înfocate cenacluri, simandicoase baluri, zac astăzi într-o dureroasă părăsire.
Consilierii de la municipiu se bat în ședințe pentru a-și impune propriii șefi: primarul o convocare, consilierii fostului primar altă convocare
Concurs de putere pe societatea de transport a orașului din partea politicienilor din Consiliul Local Botoșani. Eltrans stă de mai bine de jumătate de an fără Consiliu de Administrație, din cauza faptului că persoanele care au promovat un concurs, nu corespund politic.
Parchetul reacționează la acuzele cu femeia „poziționată” ca la execuție: Mai era un pic și organiza acțiuni de protest pentru inculpatul lui
Urmare a acuzațiilor aduse de un avocat botoșănean angajat de o femeie din județ care a fost victima unei agresiuni din partea concubinului, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a venit cu precizări suplimentare.
Impact Audi – Hyundai în sens giratoriu, răniți transportați la spital cu două ambulanțe – VIDEO
Neacordarea de prioritate a fost cauza producerii accidentului rutier care a avut loc în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu de lângă sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Director de instituție la un pas să se prăbușească pe holurile Prefecturii – FOTO & VIDEO
Imagini greu de privit petrecute miercuri în Palatul Administrativ unde a fost convocat primul Colegiu Prefectural din 2021, după un an de pauză.
In timpul mandatelor cat a fost primar comuna s-a dezvoltat si evoluat continuu. Doar un prost nu vede acest lucru, speram si in continuare lucrurile sa se dezvolte in acelasi ritm chiar daca el nu mai este. Acum isi face treaba ca parlamentar si vad ca deranjeaza daca si-o face si bine pe ramura in care chiar se pricepe. In concluzie care e ofticos sa ramana cu oftica iar dumnevoastra domnule senator faceti-va treaba in continuare ca nu mor caii cand vor cainii vorba proverbului romanesc.
19 august 2017, 09:24
Asa se procedeaza mai pe la toate primariile: se sapa gropi cu buldoexcavatorul, de regula in vechile platforme de gunoi sau cariere, angajatii primariei transporta deseurile menajere colectate, apoi le astupa sau incinerează. Procedează astfel pentru a plati facturi mai mici la operatorul de salubrizare, fara sa se gandeasca la consecintele pe termen lung asupra mediului.
19 august 2017, 07:15
Personal cred ca deseurile se depozitau si apoi se incendiau de mult timp, cu stirea si acordul Magnitudinei sale senatorul de Vlasinesti, care de cateva luni plimba trena ministrului cu frunza si oaia. Numai realizari marete la Vlasinesti.
18 august 2017, 14:57
"Nenerocitii" de care vorbiti , o data la 4 ani aleg sa fie condusi si sa gospodareasca comuna pe cel mai gospodar dintre localnici. Dupa cum se poate observa la Vlasinesti exista apucaturi de coolhoz pastrate cu grija unora care, din pacate, au ajuns si parlamentari. In aceste conditii ne meritam soarta
18 august 2017, 14:44
Trofin gandeste precum arata.
18 august 2017, 11:46
Rar mi-a fost dat ss văd un asa nenorocit ca senatorul asta ! O întrece si pe fa Doina
18 august 2017, 08:38
Primarul Bouariu ar face bine se nu-l asculte de fiecare data pe senatorul trufin, care se crede Atotputernicul de cand a imbracat haina de senator, haaina care se pare ca deocamdata nu-i sta prea bine din cauza arogantei si lipsei de respect. Punct
18 august 2017, 07:55
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9261 lei
USD
Dolarul SUA
4.0937 lei
CHF
Francul elveţian
4.4797 lei
GBP
Lira sterlină
5.6851 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7879 lei
XAU
Gramul de aur
235.3486 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2296 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3668 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1848 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2805 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1900 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.7 o C
Dorohoi
8.7 o C
Bucecea
8.6 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
8.7 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.