La câteva zeci de ore după ce a dat foc mai multor mașini din municipiul Botoșani, oamenii legii au reușit să depisteze autorul. Surprinzător, este vorba de un minor, care din primele cercetări reiese că avusese au un confluct cu ai lui și s-a răzbunat pe... automobile.
În urma activităților informativ-investigative efectuate de polițiștii de investigații criminale și cei de ordine publică, a fost identificată persoana răspunzătoare de incendierile comise în noaptea de 8 spre 9 iulie
Este un adolescent de 17 ani, din comuna Corni, care domiciliază fără forme legale în oraș.
Cu ocazia audierii, acesta a declarat organelor de poliție că a comis faptele pe fondul consumului de alcool și a unor probleme de ordin familial.
Totodată, din cercetări a rezultat că pentru comiterea faptelor, acesta s-a folosit de o brichetă, fără a utiliza alte materiale combustibile.
Pe numele tânărului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus astăzi în arestul IPJ Botoșani, urmând ca mâine să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Vot în plenul municipal pentru un important premiu național – CÂND vor avea loc Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Impact violent la Cișmea: Bărbat blocat în mașină, scos de pompieri cu modulul de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024