Noi controale în locurile aglomerate de la Botoșani.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 7 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 97 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 61 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 22.000 de lei, dintre acestea, 57 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 5 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Acțiunea BLOCADA la Botoșani cu amenzi, permise reținute și un tânăr beat pulbere
Oana Sava
Apr 27, 2024
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024