Un alt proiect ce se va afla pe masa dezbaterilor consilierilor locali îi vizează pe pensionarii cu pensii mari de la Botoșani.
Vor fi afectați de această Hotărâre de Consiliu Local dacă va fi aprobată aproximativ 1.800 de pensionari botoșăneni.
Prin acest proiect de hotărâre se aprobă abonamente gratuite pentru pensionari cu pensie până la nivelul salariului minim pe economie, contribuția Consiliului Local fiind de 38 de lei pe lună pentru fiecare abonament.
Printr-o adresă către Casa Județeană de Pensii (CJP) se face cunoscut faptul că la nivelul municipiului Botoșani este înregistrat un număr de 22.605 pensionari.
Dintre aceștia, 1.142 de persoane vârstnice au pensii cuprinse între 1.900 și 2.500 de lei iar 616 pensionari au pensii peste 2.500 de lei.
„Având în vedere că din 1 ianuarie 2018 salariul minim brut în plată este de 1.900 de lei și că angajații care sunt remunerați cu acest salariu nu beneficiază de gratuități pe mijloacele de transport în comuna, pe raza municipiului Botoșani, venim cu propunerea ca pensionarii cu venituri mai mari decât salarul minim pe economie să nu mai beneficieze de gratuitate”,
Se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre
20.800 de pensionari nu vor fi afectați de această decizie și vor circula în continuare gratuit pe mijloacele de transport în comun din municipiu.
Pensionarii și elevii beneficiază de gratuitate atât pe tramvai cât și pe maxi-taxi.
(Sursa foto - Facebook)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024