Ştiri
Vin ninsorile! Meteorologii anunță înrăutățirea bruscă a vremii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ninsori la munte, precipitații predominant sub formă de ninsoare în nord și în centru, depuneri de polei, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă de luni, ora 07.00, până marți, ora 10.00.

În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării.


În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte.


În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.


La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.


Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h. În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

 

loading...
Încep controalele de sărbători, inspectorii împânzesc magazinele de la Botoșani
101 ani de România, la Botoșani: Slujba a schimbat ora, PNL-ul a ajuns primul la coroane, primarul i-a enervat pe PSD-iști, copiii au dat suflet sărbătorii – VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Noi cazuri de COVID la Botoșani în ultimele 24 de ore – TABEL cu situația de astăzi
Grupul de Comunicare Strategică a transmis în urmă cu puțin timp situația de astăzi a cazurilor de COVID-19
Este obligatorie măsurarea temperaturii când ieșim la terasă? CE spune ANSVSA
Anunțul a fost făcut de către președintele Autorității Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. (ANSVSA).
Electroalfa continuă să facă angajări pentru noua Fabrică de Echipamente Electrice de Medie Tensiune
Electroalfa a început recrutările pentru noua Fabrica de Medie Tensiune încă din luna aprilie și continuă să facă angajări pentru a susține întreaga capacitate de producție. Se caută atât specialiști cât și muncitori necalificați, iar activitatea va incepe în cursul lunii iunie.
Se pregătește redeschiderea grădinițelor și creșelor: MĂSURILE propuse de specialiștii din Sănătate  
Cresele si gradinitele s-ar putea redeschide pe 15 iunie.
Amendă și suspendare pentru jucătorii care scuipă pe teren: NOILE reguli pentru reluarea campionatului
Jucătorii din liga română riscă să fie suspendați între 6 și 12 meciuri și amendă în cazul în care scuipă sau își suflă nasul pe teren, a decis Federația Română de Fotbal, care a aprobat noul protocol ce va fi pus în aplicare odată cu reluarea sezonului.
Botoșănean dat în urmărire prins de polițiști și băgat după gratii
Are de executat o pedeapsă de trei ani.
Botoșănean BĂTUT în plină stradă, i-a furat și portofelul
Agresorul a fost arestat la domiciliu timp de 30 zile.
Familie rămasă pe drumuri, pompierii spun că au salvat bunuri care costă de trei ori cât casa
Un mesaj circulă de ieri pe rețelele de socializare pentru sprijinirea unei familii care a rămas fără locuință.
Senatorul Lucian Trufin: Toți fermierii beneficiază acum de apa gratuită pentru a-și iriga culturile
În contextul secetei pedologice cu care se confruntă țara noastră, o lege mult așteptată de fermieri a fost adoptată de Parlamentul României, aceasta constituind una dintre măsurile salvatoare luate de legislativul actual pentru agricultura românească.
inpuff.ro
Loading...
Sute de angajați de la Direcția Copilului „forțați la muncă în izolare”, primesc bani în plus de la stat
Efortul făcut de salariații din asistență socială în perioada stării de urgență, când au fost izolați la locul de muncă în ture succesive de 14 zile, în centrele sociale rezidențiale, prin Ordonanța Militară nr. 8/2020 a fost recunoscut și din punct de vedere financiar.
IMPORTANT pentru viitorii șoferi: Ce se întâmplă cu valabilitatea cursurilor pentru examenul auto
Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, o hotărâre privind valabilitatea cursurilor pentru examenul auto.
Omul de afaceri din conducerea PNR Botoșani: ”Redeschiderea tuturor afacerilor este o necesitate”
Investiții în infrastructură, atragerea fondurilor europene în rural sau programe de ajutor pentru companii mijlocii și mari sunt câteva aspecte asupra cărora omul de afaceri atrage atenția.
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională, ce se întâmplă ASTĂZI la 12.00 în toate bisericile din Botoșani
La 40 de zile de la Înviere este prăznuită Înălțarea Domnului, consacrată și ca Zi a Eroilor, a tuturor românilor care și-au dat viața pentru credință, libertate, dreptate, apărarea și întregirea neamului.
Au rămas pe drumuri: O familie are urgent nevoie de ajutor - FOTO
Cei doi soți au un copil, iar un altul este pe cale să se nască. Familia a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa lor a ars.
Loading...
SEARA ACEASTA: Un BMW a rupt un stâlp și s-a oprit într-un gard
Ridicarea restricțiilor de circulație a readus la Botoșani apariția accidentelor rutiere. Ultimul a avut loc chiar miercuri după-amiază.
Sorescu a ajuns până la Botoșani cu evaluările prefecților pentru Starea de Alertă
Gheorghe Sorescu a ajuns miercuri în biroul unde a lucrat două mandate ca prefect. De această dată însă în calitate de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Botoșănean de 61 de ani trimis în  judecată după ce i-a dat unui amic cu toporul în cap
Cazurile de violență extremă continuă să aibă loc la Botoșani, cu protagoniști trecuți bine de prima tinerețe.
UNDE a fost găsită adolescenta de 17 ani dată dispărută de familie
Fata care noaptea trecută nu s-a mai întors acasă a fost găsită de polițiștii botoșăneni după ore de căutări.
Deputatul Mihaela Huncă: Un vot extrem de important astăzi în Camera Deputaţilor!
Parlamentarul Mihaela Huncă și-a reiterat solicitarea adresată către ministrul educației, Monica Anisie de a demisiona din funcție.
Pot să plec cu mașina din localitate pentru o săptămână? Ce răspunde Poliția
Poliția răspunde la o serie de întrebări importante legate de starea de alertă.
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Foștii colegi și conducerea Liceului "Alexandru cel Bun" Botoșani deplâng plecarea în lumea de dincolo a celei care a ghidat în fascinanta lume a chimiei numeroase generații de elevi și a îndrumat, în calitate de director ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8421 lei
USD
Dolarul SUA
4.3983 lei
CHF
Francul elveţian
4.5368 lei
GBP
Lira sterlină
5.3915 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0827 lei
XAU
Gramul de aur
243.7483 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2484 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3853 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9100 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1935 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1794 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6495 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.