După ce au căpătat o înfățișare nouă, prin programul de reabilitare derulat prin finanțare guvernamentală, Secțiile de Obstetrică Ginecologie și Neonatologie ale Spitalului „Mavromati”, vor beneficia în cel mai scurt timp și de mobilier nou.
Primul pas a fost făcut deja de conducerea Spitalului Județean Botoșani care, în urma adresei primite din partea Ministerului Sănătății, a efectuat un necesar al pieselor de mobilier cu care urmează să fie dotate cele două secții.
„Am primit o adresă oficială din partea Ministerului Sănătății prin care ni se solicită un necesar privind dotarea cu mobilierul aferent, și aici mă refer la paturi, noptiere, dulapuri pentru paciente, alt mobilier adecvat, în vederea asigurării unui confort sporit”, a declarat Ioan Asaftei, director îngrijiri la „Mavromati”.
În acest sens, conducerea unității spitaliceti urmează să trimită solicitarea în cursul săptămânii curente, în speranța obținerii de fonduri pentru achiziționarea de mobilier nou pe secțiile reabilitate.
(C.B.)
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024