Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat astăzi o vizită neanunțată la Lacul cu Nuferi de la Ipotești, aflat în administrarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”.
Vizita a avut drept scop verificarea modului în care se prezintă amplasamentul, după ce au fost înregistrate o serie de distrugeri.
Astfel, vicepreședintele Birta a constatat că toate deficiențele au fost remediate, iar obiectivul este întreținut corespunzător de către conducerea Memorialului Ipotești.
„Am fost plăcut surprins să văd că deși nu era așteptată nici o vizită oficială, obiectivul arată foarte bine și se lucrează foarte mult la menținerea curățeniei. S-au remediat și problemele cu balustrada și podul care au fost ținta unor distrugeri. Balustrada a fost înlocuită și toate celelalte deficiențe au fost remediate. Totul arată foarte frumos, au început să înflorească și nuferii, astfel că locul este unul cu totul deosebit. M-aș bucura să aud că vin tot mai mulți vizitatori care vor să profite de această oază de liniște și să se relaxeze” a declarat vicepreședintele Dorin Birta.
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024