Toate școlile din Botoșani vor fi ținta unor controale efectuate de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ)
Acțiunile de verificare au loc în perioada 22 - 26 octombrie 2018 și vizează mai multe aspecte.
Iată ce se urmărește la grădinițe:
„Vorbim despre o inspecție tematică ale cărei obiective prioritare vor fi verificarea înscrierilor preșcolarilor și a concordanței cu datele introduse în aplicația SIIR (nr. SIIIR - Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România), organizarea grupelor conform prevederilor legale, monitorizarea frecvenței copiilor preșcolari, asigurarea securității copiilor în perimetrul grădiniței, consilierea directorilor pentru asigurarea unui management eficient”,
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
În liceele și școlile gimnaziale se urmăresc bineînțeles cu totul alte aspecte.
„Obiectivele sunt verificarea modului în care unitățile de învățământ realizează monitorizarea și centralizarea frecvenței elevilor, monitorizarea înscrierilor corecte a datelor în aplicația SIIR, verificarea existenței planificărilor calendaristice ale cadrelor didactice, verificarea modalității de gestionare a conflictelor, actelor de violență, la nivelul unității de învățământ dacă este cazul”, a concluzionat Ciprian Manolache
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024