Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţi pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul Germaniei.
În ziua de 31 martie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în Cehia, F.N., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 48 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emisă, la data de 25.03.2021, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţi, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Germaniei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024