S-a întâmplat la Bistrița unde se afla bărbatul din Botoșani.
Un tânăr din județul Botoșani este cercetat pentru că a furat suma de 1.300 de lei dintr-un local din Mureșenii Bârgăului, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
”Sâmbătă seara, un tânăr de 24 de ani care se afla într-un restaurant din localitatea Mureșenii Bârgăului, după terminarea consumației, a profitat de un moment de neatenție al ospătarei și s-a deplasat la tejghea, de unde a sustras suma de 1.300 lei, aflați sub tastatura unui calculator. Apoi, s-a așezat din nou la masă liniștit. În momentul în care ospătărița a observat că banii lipsesc, a apelat la sprijinul jandarmilor. La fața locului a intervenit imediat o patrulă a Jandarmeriei Montane din Piatra-Fântânele, care a depistat făptuitorul în persoana tânărului menționat, care a recunoscut faptul că a sustras suma de bani, profitând de neatenția personalului”,
a precizat Jandarmeria Bistrița-Năsăud, potrivit ziardebistrița.ro.
Pe numele acestuia au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Zilele în care oamenii sunt chemați la urne: CALENDARUL alegerilor
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024