Ştiri
TRAGEDIE în această dimineață: Femeie arsă de vie din cauza unui jar căzut din sobă - VIDEO

Trupul carbonizat al femeii a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit.

O femeie în vârstă de 93 de ani, din satul Vânători, comuna Gorbănești, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința.

 

Tragedia a avut loc în această dimineață, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au observat flăcările. Femeia locuia singură.

 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

 

Când pompierii au ajuns la fața locului, ardea întreaga locuinţă. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

 

 

Pentru a preveni astfel de evenimente tragice, pompierii vă recomandă:

 

·       Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

·       Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

·       Nu lăsați ușa sobei deschisă.

·       Nu supraîncălziți soba.

·       Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

·       Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

·       Stingeți focul pe timpul nopții.

·       Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

loading...
La un pas de tragedie: Fetița care sare în fața ambulanței, se întâmplă chiar pe trecerea de pietoni - FOTOGALERIE

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Florin Țurcanu a reacționat după acuzațiile că ar conduce „din umbră” societatea Nova Apaserv
Fostul președinte al Consiliului Județean, actualmente în structura de conducere a Filialei Județene ALDE Botoșani a reacționat în urma unui comunicat de presă transmis de USR.
Românul care a trăit coșmarul pușcăriilor din China ajunge la Botoșani în cadrul unui pelerinaj de 100 de zile prin țară
2.922 de kilometri pentru 2.922 de zile de detenție, în pelerinaj fiind incluse principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România.
O fată de 15 ani a plecat de acasă, de două săptămâni nu a mai dat nici un semn
Dacă ați văzut-o pe Petronela, sunați la 112 sau anunțați urgent cea mai apropiată unitate de Poliție.
MAI caută doi medici pentru Botoșani, CUM se face recrutarea
Posturile de medic specialist  sunt prevăzute cu gradul profesional maxim de comisar de poliție.
Cu alcoolemie 1,38 mg la volan: Prins de polițiști după ce a produs un accident rutier
Accidentul a fost produs de un botoșănean de 52 de ani.
RESTRICȚII la apă în patru comune, afectați vor fi și cetățenii din Dorohoi
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ale Nova Apaserv S.A Botoșani se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
Mai bine de doi ani de închisoare și amendă de 1.800 de lei, după o ispravă în trafic
Botoșăneanul de 30 de ani a fost ridicat de acasă și dus direct la Penitenciar.
Protestatarii s-au întâlnit cu autoritățile, CE revendicări au avut în fața prefectului – GALERIE FOTO
Drepturi salariale, plata sporurilor, dar și corelarea salariilor angajaților au fost câteva dintre problemele ridicate de sindicaliștii care au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
ACCIDENT pe Calea Națională: Copil lovit pe trecerea de pietoni, polițiști anunțați prin 112
În urma impactului, minorul a fost transportat la spital.
Loading...
ACUM: Protest în Piața Revoluției, puzderie de angajați cu pancarte și stegulețe: Muncă da și plata ba - FOTO & VIDEO
Un protest are loc în aceste momente în Piața Revoluției din municipiul Botoșani.
Doi porci și zeci de păsări au murit, la un pas de a arde toată casa după ce o fetiță de 5 ani s-a jucat cu chibriturile
21 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore.
Călugăr mort la 44 de ani, înmormântat la Mănăstirea Gorovei: Om bun, om cu inimă bună, orfan, neînțelesGALERIE FOTO
S-a stins cu doar câteva zile înainte de a împlini 44 de ani.
Lecturi de poezie la Memorialul Ipotești: Mariana Codruț în dialog cu Bogdan Crețu
În cadrul Școlii de vară pentru tineri cercetători filologi (doctoranzi și masteranzi), care a ajuns la ediția a IV-a și se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 27 iunie – 3 iulie 2022, se va organiza o întâlnire cu poeta Mariana Codruț și criticul literar Bogdan Crețu.
Camion răsturnat pe un drum din județ, piatră împrăștiată pe carosabil
Un accident rutier produs pe un drum din județ a perturbat traficul în zonă preț de câteva ore.
Loading...
La mulţi ani, Petru, la mulţi ani, Pavel! Obiceiuri şi tradiţii la marea sărbătoare
Apostolii Petru şi Pavel (sau Paul), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie.
Primăria din Botoșani care a cumpărat un SUV de 40.000 de euro, dar riscă să fie executată silit
Autorităţile locale spun că această achiziţie îi ajută să facă economie la buget, dar în acelaşi timp primăria este în pragul executării silite.
Cea mai mare cumpănă prin care a trecut o artistă din Botoșani: Eu m-am dus peste apă, m-a scăpat de la moarte
Trecutul din mediul rural a venit, la pachet, cu o groază de peripeții pe care artista nu le-a ratat. Iar una dintre povești era chiar să se sfârșească tragic.
Căutat în toată Europa: Botoșănean arestat pe Aeroportul Internaţional din Bacău
Un bărbat din judeţul Botoşani, dat în urmărire internaţională, a fost prins imediat de a coborât din avion.
ACCIDENT pe drumul Suceava-Botoșani, după ce un șofer a intrat pe contrasens
Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, după un accident rutier petrecut pe DN 29 Suceava-Botoșani.
2022, un an excelent pentru a cumpăra un televizor inteligent
(P) Cu ocazia Cupe Mondiale din Qatar din acest an, producătorii de televizoare inteligente se așteaptă la o creștere a vânzărilor acestora, deoarece, în general, într-un an de Cupă Mondială, interesul pentru achiziționarea acestui tip de bunuri de folosință îndelungată crește.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Mă rog la bunul Dumnezeu să prind eu vremea în viaţă când se va reface Mitropolia Bucovinei la Suceava, pentru că merităm. Noi am avut-o. Sunteţi aici preoţi, care alături de noi, de mireni, avem această obligaţie să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9430 lei
USD
Dolarul SUA
4.7005 lei
CHF
Francul elveţian
4.9319 lei
GBP
Lira sterlină
5.7237 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4468 lei
XAU
Gramul de aur
274.3717 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2440 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2478 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2317 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6495 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1998 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
35.5 o C
Dorohoi
34.5 o C
Bucecea
34.8 o C
Darabani
34.0 o C
Saveni
34.9 o C
Ştefăneşti
33.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.