La începutul lunii mai, tone de pește stricat au fost găsite în diferite orașe, precum Constanța sau București. Astfel, autoritățile au intrat în alertă și s-au demarat mai multe controale.
În Botoșani, se pare că reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) au început verificările încă din luna aprilie.
Comisarii au verificat dacă 16 operatori economici respectă prevederile legale, modul de etichetare, prezentare, publicitate și comercializarea peștelui și conservelor de pește. S-au găsit nereguli la 9 dintre cei verificați.
Mai precis, unele ambalaje erau deteriorate, iar condițiile de depozitare erau necorespunzătoare. Cert este că nu s-a găsit pește stricat, în comparație cu alte județe din țară.
Dintre cei nouă operatori verificați, patru s-au ales cu amenzi, fiecare cu 5.000 de lei, iar ceilalți doar cu avertismente.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024