Un deputat din Botoșani are un rol important atunci când se va vota moțiunea de cenzură.
Asta susține Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla. Acesta a declarat că moțiunea de cenzură depinde de modul cum va acționa Costel Lupașcu, viceliderul Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaților.
„Cât de importanți sunt anumiți oameni de la Botoșani și în mâna căruia poate sta și soarta Guvernului. De prestația lui va conta foarte mult moțiunea de cenzură. El este vicelider. Dvs știți cu ce se ocupă un vicelider? Probabil ați văzut pe acolo niște semne, stânga, dreapta, sus jos. Dar el este omul cu organizarea. Numără pe toți care sunt la baie, care vin cu trenul, care vin, care pleacă. Vă spun eu că dacă viceliderul Costel va acționa bine, avem mari probleme să batem, dacă Costel cumva dă greș și nu se comportă precum jandarmul ăla în cămașă albă care a condus măcelul în fața Guvernului în august atunci soarta va fi alta”
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Pro România a susținut și a semnat moțiunea de cenzură.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024
Polițiștii botoșăneni, la datorie în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024