(P) Dintre cele 27 de firme care participă zilele acestea la Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte ”Expofashion”, două sunt din Botoșani, însă una singură activează în domeniul modei.
Este vorba de Velvet Queen Atelier, care este prezent cu stand la expoziția cu vânzare de la Uvertura Mall.
Botoșănencele și nu numai pot admira și achiziționa rochii de seară și pentru evenimente din tafta, cu broderii, creații de mână din aplicaje și perle, mai lungi și mai scurte.
”Este o colecție unicat de rochii pentru vânzare, adică nu avem două exemplare din aceeași rochie. Și toate au o singură mărime”,
Andreea Cujbă, fondator Velvet Queen Atelier.
Iar culorile sunt pe toate gusturile, de la tonuri mai serioase de negru și gri la altele mai îndrăznețe, precum galben și verde aprins.
Atelierul de creație vestimentară și croitorie pregătește și o surpriză doamnelor și domnișoarelor din Botoșani, care va fi dezvăluită în luna iulie.
Până atunci însă, în intervalul 27 – 30 iunie puteți vedea și cumpăra noile creații la târgul aflat în desfășurare la etajul III de la Uvertura Mall, deschis zilnic de la 10:00 la 20:00.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024