Ştiri
Sindicaliștii îi răspund ministrului Sănătății: Nu există dovezi concludente în privința amplorii corupției din sectorul sanitar

 Reacția vine după ce ministrul Sănătăţii a spus că are toleranţă zero faţă de luarea de mită de către angajaţii din sistemul medical.

Luând act de declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache, privind intenția de a modifica formatul contractelor individuale de muncă astfel încât salariații să poată fi concediați automat în caz de suspiciuni legate de plăți informale, Federația „Solidaritatea Sanitară" atrage public atenția asupra erorilor de abordare a acestor probleme.

 

Printr-un comunicat de presă, Federația consideră că în discuție sunt două probleme diferite:

 

(1)Contractele individuale de muncă nu pot fi modificate în sensul dorit de ministrul Sănătății

 

Modelul standard al contractelor individuale de muncă este anexă la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate, modificarea acestora putându-se face doar cu acordul partenerilor de dialog social. Este un lucru pe care ministrul Sănătății l-ar fi aflat dacă și-ar fi onorat obligațiile legale privitoare la dialogul social.

 

În calitate de partener de dialog social reprezentativ la nivelul sectorului sanitar și de parte a Contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate, Federația „Solidaritatea Sanitară" se pronunță în mod categoric împotriva acestei soluții deoarece ea este ilegală.

 

Desfacerea contractelor individuale de muncă se poate face doar în baza unei cercetări disciplinare a salariaților, desfășurată de conducerea unității sanitare. Constatarea și condamnarea faptelor de corupție se face în baza unei cercetări penale (diferită în mod radical de cercetarea disciplinară) și a unui proces penal, competența revenind în aceste cazuri organelor de anchetă penală și instanțelor de judecată.

 

Procedura cercetării disciplinare prealabile este diferită în mod radical de procedura cercetării penale și a procesului penal. Cu alte cuvinte, unitățile sanitare publice nu au competența de a califica o faptă drept act de corupție. De fiecare dată când au dovezi în acest sens trebuie să se adreseze organelor abilitate.

 

Alături de obligațiile aferente contractului colectiv de muncă și de necesitatea respectării legii stă și o rațiune practică: nu putem transforma lupta împotriva plăților informale într-un instrument de concediere abuzivă pus la îndemâna managerilor unităților sanitare. De dragul unei bune imagini publice a luptei (aparente) împotriva corupției, practicată în mod consecvent de miniștrii sănătății, nu putem accepta adoptarea unor măsuri ilegale îndreptate împotriva salariaților.

 

Pentru noi legalitatea mijloacelor este la fel de importantă ca moralitatea scopurilor.

 

Suplimentar, dacă modificarea CIM ar fi fost o soluție pentru lupta împotriva corupției atunci ea ar trebuit să fie aplicată în cazul tuturor salariaților din România, atât celor din sectorul public cât și celor din sectorul privat. A vorbi de ea doar în cazul salariaților din Sănătate nu este doar ilegal, ci indică și o intenție de tratament discriminatoriu. Evident, o astfel de măsură indică mai curând necunoașterea legii din partea celui care o propune.

 

Reamintim domnului ministru, Victor Costache, că politicile publice privitoare la salariații din sănătate trebuie realizate prin dialog cu partenerii sociali. Dialogul social ar ajuta la descoperirea faptului că Ministerul Sănătății nu a implementat de fapt toate prevederile legale privitoare la lupta împotriva corupției: instituția avertizorului de integritate este unul dintre multele exemple.

 

(2) Plățile informale reprezintă o problemă a sistemului sanitar, însă amploarea acestuia nu este cunoscută

 

Cu alte cuvinte, nu există dovezi concludente în privința amplorii corupției din sectorul sanitar.

 

Puținele dovezi oficiale existente indică nivelul acestui fenomen ca fiind foarte departe de afirmațiile ministrului sănătății:

 

Datele colectate de Ministerul Sănătății indică faptul că, condiționarea actului medical se situează la nivelul de cca. 3%.

 

Rapoartele DNA indică faptul că sănătatea are cel mai mic nivel al corupției. Spre exemplu, raportul DNA pentru 2017 (ultimul pentru care există date integrale) arată că din cei 313 de condamnați definitiv în acel an pentru infracțiuni de corupție 16 erau medici (5,11%); în condițiile în care 7 dintre ei au săvârșit faptele în calitatea de manageri de spital, ponderea salariaților condamnați pentru corupție în această calitate la 2,87%.

 

Federația „Solidaritatea Sanitară" consideră că este de dorit ca procentul salariaților din sănătate condamnați pentru corupție să fie 0, susținând măsurile legale și morale de luptă împotriva corupției și înaintând propuneri concrete în acest sens. În același timp însă, considerăm că este o problemă gravă faptul că deși salariații din sănătate condamnați pentru corupție reprezintă doar cca. 3% din total celor condamnați (condiționarea actului medical situându-se la același nivel), corupția din sănătate ocupă peste 50% din timpul dezbaterilor publice pe această temă.

 

Problema este amplificată de fenomenul profeției auto-împlinite pe care-l generează o astfel de abordare: atunci când ministrul Sănătății susține că personalul medical este corupt principalul efect este că cetățenii reacționează prin a recurge mai mult la plățile informale și prin a indica că au făcut acest lucru mai mult decât în realitate. Cu alte cuvinte, ratarea necesității de a se limita la dovezi generează imaginea unui nivel al corupției din sectorul sanitar cu mult mai mare decât este acesta de fapt, inducând totodată comportamente de acest tip.

 

Efectul cel mai trist pentru salariații din sistemul sanitar a unor astfel de abordări îl constituie blamul nejustificat pe care ele îl pun pe umerii lor. A acuza fără discernământ întregi categorii profesionale, amestecând laolaltă mulțimea nevinovaților cu cei (puțini) vinovați, contribuie la continua deteriorare a imaginii publice a profesioniștilor din sănătate.

 

Federația „Solidaritatea Sanitară" consideră că soluțiile eficiente pentru a diminua amploarea corupției din sistemul sanitar, atât din partea publică a acestuia cât și din cea privată, pot  fi găsite și implementate prin intermediul dialogului social, răspunsul la solicitările publice adresate domnului ministru Victor Costache constituind calea firească de așezare a problemelor în ordinea importanței lor și de identificare a soluțiilor adecvate.

 

loading...
STOP corupției: Șpaga în spitale și instituții din Botoșani combătută cu afișe - FOTO
Medic botoșănean reclamat la DNA: Între 4.000 si 10.000 euro, șpaga pentru angajările în spital

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănean întors din iadul din Afganistan: Să dorm cu pistolul sub pernă a fost cam cum aş dormi aici cu telefonul - FOTO
În Afganistan totul este ostil. Este exact cum vedem în filme, povestesc românii care s-au întors de curând acasă.
DOLIU la o instituție din Botoșani: Un fost director s-a stins din viață
Un fost director s-a stins din viață fulgerător la începutul acestei săptămâni.  
IMAGINI din casa groazei, CE s-a aflat despre bărbatul carbonizat - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni care au răspuns apelului de ajutor din comuna Lunca au reușit să lichideze incendiul izbucnit în această după amiază la o casă de locuit.
ASTĂZI LA BOTOȘANI: Bărbat MORT în chinuri groaznice, scos pe brațe de vecini
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Decizie finală în Parlament: S-au eliminat pensiile speciale pentru 11 categorii de bugetari - LISTA
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi pentru si 21 de abțineri, proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari.
Incendiu în zona industrială, PERICOL de extindere îndepărtat de pompieri – GALERIE FOTO
Focul a fost stins înainte de a se extinde la casele din apropiere.
Bani ceruți de un liberal pentru un drum: PSD-iștii s-au opus  
Un consilier liberal a solicitat în cadrul ședinței exatraordinare de Consiliu Județean suplimentarea sumei către o primărie pentru a putea fi finalizat un drum.
Hai la Botoșani: Spectacol cu invitați de renume de la Chișinău
Evenimentul a ajuns la cea de a treia ediție.
SCANDAL în plen de la împărțeala banilor către primării: Este un abuz
Consilierii județeni s-au întâlnit marți, 28 ianuarie 2020, în ședință extraordinară pentru a vota un proiect de hotărâre ce nu suporta amânare.
Loading...
Amitabh Vardhan, numit printre cei mai buni 10 CEO din 2019 de către Industry ERA Magazine
Amitabh Vardhan consideră că prin intermediul cinematografelor se poate aduce fericire tuturor, iar experiența excelentă de vizionare a filmelor începe de la construirea relațiilor cu clienții.
Nu te înduri să arunci bluza cu volane din adolescență? Iată în ce ținute o poți integra
(P) Cu siguranta ai macar o bluza cu volane din adolescenta in garderoba ta, pe care ai indragit-o atat de tare, incat nu te induri sa renunti la ea. In cazul in care ai dat de ea recent in dulap, scoate-o, deoarece acest articol este pregatit sa iti arate cum sa o readuci la viata alaturi de cateva alte articole vestimentare pe care, cu siguranta, le ai, pentru a forma tinute la moda si fresh pentru zilele de astazi.
Liceenii din Ștefănești, întâlnire cu polițiștii pe tema prevenirii traficului de persoane – FOTO
Activitățile se derulează în cadrul Campaniei Ești victimă a traficului de persoane? Ai drepturi!
Durere și lacrimi: Profesoara Magda Bucătaru de la Laurian condusă pe ultimul drum de zeci de elevi și colegi  – GALERIE FOTO
Printre raze de soare, profesorul Magda Bucătaru a fost condusă marți pe drumul fără de întoarcere.
Mulți bani în PLUS la salariu pentru acești angajați: Va fi pe grila maximă
Mii de români vor primi mai mulți bani începând cu anul acesta. Un ministru a anunțat azi când se vor majora aceste salarii.
Loading...
Cum a intrat în belele o femeie care a vrut să fie ”condusă” de un bărbat
Știa că bărbatul nu deține permis de conducere, dar i-a încredințat mașina pentru o plimbare. Amândoi s-au ales cu dosar penal.
RAZIE de amploare pe șosele: Aproape 600 de amenzi, mai mult de jumătate pentru viteză
Zeci de șoferi au rămas fără permisele de conducere.
ULTIMA ORĂ: Elev de 16 ani izbit pe trecerea de pietoni de la Laurian – FOTO & VIDEO
Eveniment rutier cu victimă petrecut în urmă cu puține momente în intersecția de la Colegiul Național A.T. Laurian.
Atenție, au apărut în Botoșani hoții de câini: Trei adolescenți REȚINUȚI după percheziții
Nu mai puțin de 8 câini din rasa ciobănesc au fost furați, patrupedele fiind găsite în timpul perchezițiilor domiciliare.
A abandonat mașina și a luat-o la sănătoasa, cu polițiștii pe urmele lui
Speriat că va trebui să dea socoteală pentru faptele sale, botoșăneanul a încercat să scape de polițiști, însă planul a dat greș.
Ministrul Finanțelor, soluție extremă pentru dublarea alocațiilor? Nu se dorește așa ceva!
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, susține că, în prezent, nu există fondurile necesare pentru dublarea alocațiilor.
Se ia si se asteapta spaga in continuare poate personalul din administratie nau cum lua spaga dar pe secti se ia fare retinere.
8 decembrie 2019, 12:27
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Cred că pledoaria d-lui consilier Anton are un puternic iz politic. Eu nu cred că această defalcare a sumelor pe UAT-uri s-a făcut cu iz părtinitor pentru că e caracteristic PNL-ului. Văd că ultima perioadă de timp se bate ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7787 lei
USD
Dolarul SUA
4.3378 lei
CHF
Francul elveţian
4.4767 lei
GBP
Lira sterlină
5.6456 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9841 lei
XAU
Gramul de aur
220.2158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4172 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9260 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2865 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1892 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6395 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.