Ştiri
SCRIE SCRIITORUL: O paiaţă politică cu ifose de… guru
Florin Ţurcanu a păşit pe cel de-al 40 an de viaţă, acest lucru ar trebui să-l responsabilizeze, poate că e momentul să-şi ia în serios funcţia de lider de partid. O fi el haiduc cu fruntea lată, dar nici chiar aşa, un partid se conduce după o ideologie.  Fiecare românaş, după ce intră în politică se şi vede cu bastonul de general în raniţă considerându-se apoi invulnerabil.
Cu deputatul de Suliţa se întâmplă un lucru ciudat, nici în ruptul capului nu lasă din mână bâta de oier, dar de visat se visează  ministru Agriculturii şi probabil că în nopţile cu lună plină se vede chiar preşedinte al României. Sincer, în politică Florinel se comportă ca un pişpirel, declaraţiile sale politice  sunt atinse de infantilism şi naivitate, n-au nimic în comun cu realitatea, vorba unui coleg de-al său de partid: „ cred că şi prin somn îl ia gura pe dinainte.” Se vrea o mână forte în partid, dar pe zi ce trece  e tot mai ignorat de liberali, i-au mai rămas prin preajmă doi-trei „mameluci”,  gen Verginel Gireadă de la Mihai Eminescu sau poştaşul de la Păltiniş, Costel Romanescu, cu ajutorul cărora intenţionează să îngenuncheze electoratul botoşănean. Unde mai pui că poartă şi nasul pe sus, se vrea preşedinte al Consiliului Judeţean. De vreo trei ani liberalii adevăraţi îl ignoră, unii dintre ei părăsind chiar corabia, din iarnă se anunţă vremuri şi mai tulburi pentru el, ştiu încă trei primari liberali care-i vor da cu flit cât de curând. Întâmplarea a făcut ca acum două luni să asist la un dialog între Florin Ţurcanu şi primarul de Săveni, Relu Târzioru. Sincer, m-a uimit lipsa de replica a liderului partidului la ironiile subordonatului, timp de câteva minute a rămas cu limba-n gură ca un preşcolar mucos depistat cu pantalonaşii umezi. Florinel e gură bogată doar cu cei care  nu-l cunosc de-a adevăratelea. Probabil că indivizii din preajmă ce-i duc trena îi şi bagă în cap că-i abil şi deştept, iar el ca orice infantil se dă în petic cu tot felul de declaraţii,  toate  şleampăte şi dezlânate, faultând limba română la fiecare cuvânt. Iaca, mai zilele trecute deputatul nostru se declara nemulţumit că autorităţile locale nu ştiu să promoveze imaginea judeţului în ţară şi lume. Vreau să-i spun că sunt botoşăneni care promovează imaginea acestor meleaguri atât în ţară cât şi-n lume fără a cere voie sau ajutor de la politicieni, e de ajuns  să-i amintesc pe Emanoil Marcu, Cornel Dumitriu, Gellu Dorian, Dan Lungu sau Cristian Bădiliţă. Prima obligaţie morală a politicienilor botoşăneni ar trebuie să fie promovarea faptică a bogăţiilor spirituale ale acestor locuri  care, de altfel, reprezintă şi brand-ul judeţului. Primarul Cătălin Flutur o face concret şi cu plăcere, la fel şi preşedintele Consiliului judeţean, Mihai Ţâbuleac.
Ferească Dumnezeu ca promovarea imaginii judeţului să cadă în sarcina politică a lui Florin Ţurcanu, cred c-ar fi capabil să aşeze oaia la loc de cinste pe sigla judeţului.
Închei cu vorbele unui liberal hâtru:” O să vedeţi, cu mici, fleici şi bere/ partidul va prinde putere.”
Lucian ALECSA


Bețiv cu tupeu în trafic: CE a făcut când a fost prins beat la volan
Polițiștii continuă cercetările.
A data iama în ograda unui om, polițiștii botoșăneni au dibuit hoțul
Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit persoanei vătămate.
Și-a lăsat iubita de 17 ani să conducă mașina, amândoi s-au ales cu dosare penale
Mașina i-a fost încredințată minorei de un tânăr de 18 ani.
ALERTĂ: Meteorologii anunță trei zile cu ninsori și deosebit de reci
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți dimineață o alertă meteo valabilă până joi, la ora 10.00.
CAPTURĂ importantă la frontiera botoșăneană, contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit - VIDEO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
Din trecutul istoric al fostelor județe Botoșani și Dorohoi, la Muzeul de Istorie
Vernisajul are loc în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani.
ACCIDENT în municipiul Botoșani, victima traversa regulamentar
Femeia rănită a fost transportată la spital.
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești, parteneriat cultural cu Ambasada României la Berlin
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
ASTĂZI: Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, CÂȚI oameni au murit torturați în închisoarea de la Botoșani
Jertfa acestor oameni, lupta dusă de cei care încă trăiesc, pare uneori atât de neimportantă pentru cei care au astăzi vârsta la care alții, în urmă cu decenii, intrau deja în temnițele comuniste. 
Loading...
Pățania unei femei chiar de Ziua Mamei: A fost nevoie de intervenția pompierilor
O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în panică, atunci când și-a dat seama că nu mai poate intra în apartamentul în care se afla, singură, fetița ei de patru ani.
O botoșăneancă adoptată la 13 ani în Italia își caută părinții și frații: Am fost internată la casa de copii
Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Pacienţii pot muri cu zile pe şoselele din Botoșani: Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Botoşani au tras un semnal de alarmă şi spun că, din cauza drumurilor proaste, există riscul să le moară pacienţii în maşinile de intervenţie.
Un celebru artist botoșănean a anunțat în mijlocul concertului că devine tată
Spectacolul organizat duminică de impresarul Liviu Sorinel la Rapsodia City Center și dedicat femeii a fost unul plin de momente emoționante.
Aproape 700 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 martie 2021.
Loading...
Ani dedicați îngrijirii copiilor! Șapte mame de profesie sărbătorite la Botoșani cu diplome și flori – GALERIE FOTO
De Ziua Internațională a Femeii, șapte mame de profesie au fost sărbătorite la  sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC).
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală
În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.
Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală
Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.
Doar 18 cazuri noi la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cinci botoșăneni ”culeși” de jandarmi în miez de noapte
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
ACUM: Șapte femei sărbătorite la sediul DGASPC - GALERIE FOTO
Un moment festiv are loc în aceste momente la sediul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
cu turcanu ai toat dreptatea, nu /l mai suporta lumea lider liberal e cel mai prost om din bpj , e mult sub gelu prajitura sub toate aspectele
16 august 2011, 15:54
1.Nu fac parte din PNL, nu l-am vazut pe Turcanu decat o singura data pe la OMV.2.Poate a fost oier (comunistii aveau bunul simt sa trimita in MAN toate categoriile sociale-chiar daca asta era formal), poate ca e un excroc, etc., dar cum a ajuns presedinte la PNL? Gelu Ciubotaru a virat la oportunism, etc. Cum a ajuns presedinte ? Este totusi un ales !!!3.Fata de Marcu (asa trebuie sa vorbim, prin comparatie), acest individ este totusi...VIU: face, se misca, enerveaza, etc. Ce face Marcu si Macaleti ? Nici macar atat !!! Si atunci, te intrebi: ce este mai potrivit pentru un om politic : sa se miste printre oameni (cu bubele lui) sau sa o faca pe-a intelectualii, ca Marcu, Macaleti, Dolineaschi, etc.?4.Mai e o problema: cine il critica pe Vanghelie (de ex.) sau pe Turcanu, nu va vota niciodata cu PSD sau PNL. Si atunci ? Ce au facut parlamentarii PDL pentru Botosani ? Cum se misca ei ca actori politici ? Puteti spune repede lista parlamentarilor PDL ? Va incurcati sigur!!!6.Stafia din presa botosaneana numita ROTUNDU are o explicatie de ce se scarpina zilnic de opozitie, desi accepta ca cei de la putere sunt incompetenti, corupti, etc. El zice asa: Cei de la putere sunt asa cum am zis mai sus, dar "este ingrozit" ca cei din opozitie ar putea veni la putere !!! HALAL GANDIRE DE JURNALIST : ACTUALILOR NU LE MAI ZICEM NIMIC CA NU ARE ROST, IAR CELOR DIN OPZITIE LE RUPEM PICIOARELE IN FIECARE ZI !!! Rezultatul ? Ramane Basescu, si....e bine ! Nu ?
16 august 2011, 12:41
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
4.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.