Dezastru la una dintre societățile Consiliului Local, condusă de PSD-iști.
După ședința de Consiliu Local a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din care fac parte tot aleșii locali.
Președinte de ședință a fost desemnat Ady Petrușcă ce a anunțat colapsul care s-a petrecut la Urban Serv și anume că toți membrii Consiliului de Administrație, cu excepția lui Cezar Nicuță și-au dat demisiile.
Adică Ion Sorici, Gabriel Aportosoaei, Manuela Aniței și Mioara Jurgiu.
Cei doi consilieri locali desemnați să reprezinte acționarii au întocmit un raport din care reiese că societatea traversează pierderi financiare care se ridică la peste 3 milioane de lei noi.
Mai mult, pe lângă problemele financiare, colectivul se află într-un conflict continuu cauzat de un singur om, opinează consilierii Ioan Brînzei și Vasile Chiru și anume din cauza lui Cezar Nicuță ce ar avea o dublă calitate la Urban Serv și anume de președinte al CA și director adjunct.
În acest moment consilierii locali se ceartă asupra modului în care vor fi numiți alți administratori la societatea Urban Serv.
Este posibil să fie convocată o nouă ședință de îndată de Consiliu Local pentru a se vota noii membri ai Consiliului de Administrație.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024