Ne-am obișnuit să vedem sărăcia și boala doar acolo unde oamenii suferă. Prea puțin ne gândim că tot de boală și suferință au parte și animalele care își duc viața în curțile oamenilor săraci.
O nouă acțiune a proiectului de ajutoare a animalelor și a oamenilor din mediul rural a fost derulată zilele trecute în comuna Havârna, din județul Botoșani.
Medicii de la Clinica TrioVet au avut alături Asociația Grup Civic Botoșani, prin Daniel Câșlariu, cărora li s-au alăturat, ca de fiecare dată, numeroși voluntari.
”Este un proiect greu și de o mare încărcătura emoțională, deoarece este despre mentalități care greu pot fi schimbate. Aspirațiile noastre legate de acest proiect sunt creșterea gradului de bunăstarea a animăluțelor din familiile și zonele defavorizate. Consideram că educarea populației este piatra de temelie ce stă la baza acestui proiect și spunem asta deoarece cu fiecare acțiune reușim să descoperim mai mult din ceea ce înseamnă mentalități vizavi de animale. Oamenii trebuie sa învețe faptul ca au și alte posibilități de a evita apariția puilor nedoriti fără a-i arunca, îneca sau îngropa în fundul curții, aceste practici empirice și barbare în aceste medii din păcate reprezintă o normalitate, oamenii fac asta și nu pentru că sunt răi, ci pentru că nu au acces la informații și nu li se oferă alte opțiuni”,
medicii de la Clinica TrioVet Botoșani
Medicii au luat contact cu omeni bătrâni, de cele mai multe ori săraci, care cu ochii în lacrimi cer ”să îi facem ceva pisicii ei să nu mai facă pui”, pentru că ”s-a săturat să îngroape 3/4 serii de pui pe sezon în fiecare an”.
”Este extrem de greu să auzi lucrurile astea în 2021 și să realizezi că ceea ce facem noi este doar o picătura într-un ocean”,
medicii de la Clinica TrioVet Botoșani
Voluntarii au avut parte de imagini incredibile, cu animale care își duc traiul în condiții de viață foarte grele: lanțuri scurte, mâncare putină (“că altfel nu latră sau nu prinde șoareci“), fără adăpost, iar apa atât de vitala rar o vedeai în vreun vas.
”Am împărțit și de această dată hrană, custi pentru cazurile în care câinii stăteau legați sub cerul liber și am făcut deparazitări, proceduri de care cu siguranță acele animale nu au beneficiat în viața lor. Le-am vorbit oamenilor despre ce înseamnă bunăstarea și drepturile animalelor. Un metru de lanț în plus, un acoperiș deasupra capului, un vas de apa sau un pic mai multă mâncare le poate face viața mai bună”,
medicii de la Clinica TrioVet Botoșani
Ieduta Azaleea, ”pentru care Paștele am vrut să fie o sărbătoare și nu sărbătoarea care i-ar fi adus sfârșitul”, doi pui cățel abandonati găsiți pe drum, o cățelușă gestantă, o cățelușă cu patru pui bolnavi de parvoviroză, două pisici și un câine bătrân sunt animăluțele care s-au întors cu voluntarii în caravană.
(Foto Facebook / Trio.Vet)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024