A plecat la cele veșnice un artist care a scris istorie pe multe scene din România.
Regizorul Gheorghe Jora a trecut în veșnicie. Născut la 28 iunie 1922, la Cetatea Albă, a fost regizor la Teatrul „Nottara”, Teatrul „Bacovia” din Bacău, Teatrul „Fani Tardini” din Galați, dar și la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani.
Publicul a aplaudat, de-a lungul vremii, spectacole precum: „Avarul”, de Molière, „Moartea unui comis-voiajor”, de Arthur Miller, „Revizorul”, de Gogol, „Nevestele vesele din Windsor”, de W.Shakespeare.
A fost un adept fervent al modernității teatrului, pe care a cultivat-o constant, dar fără excese, îmbinând-o fericit cu elemente de clasicitate, cu bun gust și cu dispoziție către armonia întregului, cu distribuții bine făcute și colaboratori bine aleși, scrie ziuaconstanta.ro despre regizorul Gheorghe Jora.
Ultimele spectacole pe care le-a regizat au fost „Ultimele stele”, de Alexander Galin, la Teatrul de Stat Constanța (în 2000) și „Spionul balcanic” de Dușan Kovacevic, la Teatrul ”Fani Tardini” (în 2004) din Galați.
La Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, pe 16 ianuarie 1960 avea loc premiera spectacolului ”Vlaicu și feciorii lui”, de Lucia Demetrius, în regia lui Gheorghe Jora. Ștefan Georgescu semna scenografia și costumele. În distribuție se regăseau Silvia Brădescu, Sia Ferichide, dar și Margareta Pogonat și Sergiu Tudose.
Gheorghe Jora a fost un om, un artist cultivat, distins, de o desăvârșită politețe. A fost membru al Uniunii Teatrale din România – UNITER.
Dumnezeu să-l odihnească! Să-i fie somnul lin!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024