Premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au discutat în această dimineață cu reprezentanții Sanitas.
Sindicaliștii din Sănătate sunt nemulțumiți de neplata sporurilor, dar și de alte neajunsuri din sistemul de sănătate, care s-au acutizat în vreme de pandemie.
În urma discuțiilor, premierul Ludovic Orban a anunțat și primele decizii care vor fi luate, și anume salarii mai mari pentru angajații din direcțiile de sănătate publică (DSP), dar și sporuri pentru personalul din ATI.
"Am discutat de limitarea timpului de lucru pentru persoane care au echipament, să ia pauză de lucru după trei ore. S-a discutat și de sporuri. Se va suplini lipsa cadrelor medicale prin detașare. În DSP-uri avem nevoie de medici generaliști, specialiști, infecționiști, asistente. Avem nevoie de cadre medicale în spitale. Ce am discutat este ca pentru unele categorii de persoane, cum sunt anesteziștii de la ATI să fie suplimentat sporul pe care îl primesc. Am convenit să creștem salariile din DSP pentru cei care se ocupă de inspecții", a declarat, potrivit stiripesurse, premierul Ludovic Orban.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024