La polul opus a celor 10 elevi care fac cinste județului Botoșani se află adolescenții care au probleme grave la școală și care nu prezintă nici un fel de interes pentru procesul educațional.
Odată cu publicarea notelor finale de la evaluarea națională, situația la nivelul județului Botoșani este într-o mică sau mai mare măsuri, oarecum îngrijorătoare.
Și asta, în condițiile în care, aproape 1.000 de copii care au terminat ciclul gimnazial, mai exact 964 au luat note sub 5.
Pata de rușine de pe sistemul educațional local o constituie însă acei elevi, de ordinul zecilor care au fost notați la acest examen național cu nota 1. Adică punctul de oficiu care se dă, măcar pentru simplul act de prezență din sala de examinare.
Cu precădere, elevii botoșăneni care au luat 1 la evaluarea națională provin de la unități de învățământ din mediul rural , gen Școala Gimnazială nr. 1 Manoleasa, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni, Școala Gimnaziallă ”Alecu Ivan Ghilea” Șendriceni, Școala Gimnazială nr. 1 Cristești, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Botoșani sau Liceul cu Program Sportiv.
CLICK AICI pentru notele de la evaluarea națională
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Polițiștii botoșăneni „la vânat” de șoferi care vorbesc la telefon: S-a lăsat cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024