Numărul zilelor lucrătoare pentru români ar putea fi redus la doar 4 zile pe săptămână.
Parlamentarii vor dezbate astăzi, la ora 15.00, propunerea liderului senatorilor PNL, Cătălin Fenechiu, ca săptămâna de lucru să aibă doar 4 zile.
Liberalii spun că o asemenea decizie este necesară și respectă prevederile directivelor Parlamentului European.
În comisia de fond decizia a fost respinsă, pe ideea că acest lucru este posibil și acum dacă angajatorii își doresc acest lucru, arată Antena3.
Liberalii spun însă că prevederea este neclară, iar cel mai bine ar fi dacă aceasta ar exprima clar că săptămâna de lucru poate să aibă doar 4 zile.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024